Joi, 10 Ianuarie 2019 21:28

Agenţia Naţională a Medicamentului avertizează: O cremă notificată ca produs cosmetic, disponibilă pe piaţă, are substanţe active medicamentoase

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) anunţă că o cremă care este pe piaţă şi este notificată ca produs cosmetic conţine, în realitate, substanţe active medicamentoase, subliniind că urmează să fie retrasă de la comercializare şi distrusă.Potrivit Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, produsul „Aur Derm Crema cu mimoză, smirnă şi propolis” conţine substanţe active medicamentoase.

“Crema a fost notificată ca şi produs cosmetic, cu declararea unor ingrediente naturale, conţinând în realitate substanţe active medicamentoase cu efectul terapeutic specific, identificate de autoritatea austriacă de profil, care a emis o alertă în acest sens”, se arată într-o informare a Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

De asemenea, Agenţia atenţionează pacienţii, dar şi publicul, să nu achiziţioneze produsul care se află pe piaţă până la finalizarea procedurii de retragere de la comercializare. Ulterior, produsul va fi distrus. Produsul este folosit pentru vindecarea tăieturilor sau zgârieturilor.

Citit 2488 ori