Joi, 28 Februarie 2019 02:00

Anorexie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Descriere

Anorexia este o tulburare de alimentaţie cu implicaţii fizice şi emoţionale a celor care se tem, într-un mod patologic, de kilogramele în plus şi ,în consecinţă,  se înfometează. Astfel, din dorinţa de a nu se îngrăşa persoanele anorexice devin obsedate de imaginea corpului lor, ajung foarte slabe şi nutresc o obsesie negativă faţă de conceptul “mâncare”.

Obsesia faţă de mâncare şi greutate poate duce la ritualuri ciudate de alimentaţie sau la refuzul de a mânca în faţa altor persoane. Nu este neobişnuit ca persoanele anorexice să pregătească mese bogate pentru familie şi prieteni, dar ei să nu participe la masă.

Mai mult, anorexia este o tulburare psihică letală, prezentând un risc crescut de deces - un risc de patru ori mai mare decât în cazul depresiei majore. Iar riscul se măreşte dacă persoanele sunt diagnosticate cu anorexie în jurul vârstei de 20 de ani.

Schizofrenia sau tulburarea bipolară sunt afecţiuni influenţate în mod direct de către anorexie – amplificând riscul de deces în ambele cazuri.

S-a demonstrat că, frecvent, cei care suferă de anorexie devin bulimici, ca apoi să revină la starea de anorexie - dezechilibru care poate pune şi mai mult în pericol viaţa acestora.

Simptomele anorexiei întruchipează un stil de viaţa istovitor:

  • impunerea unor limite drastice pentru cantitatea de alimente permisă
  • frica intensă de îngrăşare
  • greutatea mai mică decât cea normală şi, în ciuda acestui aspect, perceperea distorsionată a propriului corp: aprecierea ca fiind supraponderal
  • provocarea vomei: ce dezvoltă distrugerea smalţului dentar
  • tăierea alimentelor în porţii foarte mici
  • mâncarea doar a anumitor alimente
  • utilizarea diureticelor, laxativelor sau a medicamentelor care reduc pofta de mâncare pentru a pierde în greutate
  • un program de exerciţii fizice draconic
  • refuzul de a mânca împreună cu alte persoane
  • ascunderea alimentelor sau eliminarea lor pe ascuns în timpul mesei
  • evitarea subiectelor ce vizează tulburările de alimentaţie

Anorexia este o afecţiune care se trădează singură, fiind foarte uşor de detectat de cei din exterior. Pe lângă greutatea mică a corpului, poţi percepe semne evidente cum ar fi păr fragil, piele uscată şi unghii casante.

Simptome care pot apărea includ: deshidratarea, dureri abdominale, letargie, oboseală, emacieree, formarea de lanugo (păr fin, pufos la nivelul corpului), confuzie şi gândire lentă, slăbiciune musculară şi pierderea masei musculare.

Edeme la nivelul mâinilor şi picioarelor sau colorarea violacee a pielii de la nivelul extremităţilor (braţelor şi picioarelor) din cauza circulaţiei ineficiente sunt alte semne ale anorexiei.

Mai mult, la anorexici pielea devine de culoare galben-portocalie - în special la nivelul palmelor şi a mâinilor - sânii sunt micşorati şi se manifestă o senzaţie de frig, intoleranţă la temperature scăzute, cu o temperatură a corpului mai scăzută decât în mod normal.

În cazul anorexiei sunt implicate şi tulburări ale sistemului digestiv: constipaţia şi golirea încetinită a stomacului.
În această situaţie este afectată şi inima: presiune sanguină scăzută, bradicardie, mai puţin decât 60 de bătăi pe minut.
Se poate suferi şi de perioade lungi de amenoree sau de diminuarea percepţiei durerii.

Citit 2043 ori Ultima modificare Vineri, 01 Martie 2019 00:16