Joi, 03 Februarie 2022 04:08

Anunțul momentului pentru pensionari. Se dă lege în România

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Marcel Ciolacu a vorbit marți, 1 februarie, despre proiectul de lege privind interdicţia cumulului pensie-salariu. Astfel, liderul social democrat a subliniat faptul că va exista o discuţie în acest sens, în cadrul coaliției. 

Totodată, președintele PSD a spus și că doreşte să vadă impactul acestei măsuri, mai ales în zona administraţiilor locale. Totuși, spune Ciolacu, trebuie văzut care este impactul unei astfel de măsuri.

„O să mă uit şi eu pe proiectul de lege, nu este pe ordinea de zi, am întrebat şi eu liderul de grup. Data trecută, în zona de administraţii locale, era un impact destul de consistent, rămâneau descoperite unităţile administrativ teritoriale mari, din municipiile reşeedinţă de judeţ. Haideţi să vedem impactul şi să nu mai dăm legi şi să luăm decizii fără să cunoaştem întregul context”, a declarat Marcel Ciolacu.

Mai mult, liderii din PNL au vorbit la rândul lor, în cadrul unei ședințe despre mai multe măsuri precum interzicerea cumulului pensie salariu şi majorarea vârstei de pensionare la 70 de ani. Astfel, aceștia vor să prezinte aceste propuneri în coaliţie, partidele aflate la guvernare urmând să se reunească de la ora 18.00 pentru a discuta priorităţile sesiunii legislative care a început astăzi, scrie news.ro

Anterior, președintele Partidului Național Liberal, Florin Cîțu, a susținut că pensiile nu trebuie să fie mai mari decât salariile, cu toate că în prezent, după cum recunoaște chiar liderul liberalilor, există pensionari care primesc mai mulți bani decât angajații.

„Toți cei care au venituri astăzi plătesc contribuții sociale (…) am pus un alt criteriu important despre care nimeni nu poate să spună că nu este un criteriu bun – pensia nu poate să fie mai mare decât salariul. Astăzi avem pensii mai mari decât salariul”, spune Florin Cîțu. 

În aceeași declarație, fostul premier a mai spus că reformele acestea vor reprezenta un moment revoluționar pentru România, însă a subliniat că dezvoltarea nu poate fi făcută fără asumarea anumitor reforme importante.

„Va fi o reformă, un moment revoluționar pentru România, dar nu poți să mergi înainte, nu poți să faci salturi în dezvoltarea unei țări dacă nu îți asumi reforme importante.

Reforma salarizării, reforma pensiilor, reforma administrației sunt reforme pe care Partidul Național Liberal le susține și pe care le putem face fără să creștem taxe și impozite. Vă garantez acest lucru”, a transmis Florin Cîțu. 

persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție

persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare

personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora

pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate

membrii Academiei Române

asistenții personali și asistenților personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare

asistenții maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare

îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Proiectul adoptat de Guvern pervede că angajaţii din sectorul public care sunt şi în pensie au obligaţia ca în termen de 30 de zile de intrarea în vigoare a legii să opteze, fie îşi continuă activitatea până la 70 de ani, cu suspendarea pensiei, sau se suspendă contractul de serviciu şi intră în pensie.

Continuarea activității bugetarilor în câmpul muncii nu este condiționată de acordul prealabil al angajatorului. Persoanele care au calitatea de pensionari şi continuă activitatea pot opta, la cerere, pentru reluarea plății pensiei şi încetarea raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu oricând, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Citit 1360 ori