Marți, 15 Martie 2022 10:48

Au început înscrierile pentru programul Noua Casă 2022

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Programul Noua Casă 2022 a primit undă verde, iar românii care vor să aplice este bine să știe anumite lucruri. Guvernul a stabilit un plafon de garantare pentru anul 2022 în valoarea de 1,5 miliarde de lei Creditele vor fi acordate în lei și doar pentru achiziționarea unei singure locuințe. Cine visează să intre în acest program și să își cumpere mai multe apartamente trebuie să își ia gândul.

Valoarea maximă a creditului pe care îl poți accesa este de 66.500 euro, pentru locuințele al căror preț este de maxim 70.000 euro. În acest caz, avansul solicitat fiind de 5%. De asemenea, se pot obține credite de maxim 119.000 euro pentru locuințe al căror preț este de maxim 140.000 euro. Și în acest caz avansul solicitat este de 15%.

Dobânda solicitată este variabilă, fiind calculată în funcție de indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) la care se adaugă o marjă fixă de maxim 2%.

Ce garanții trebuie să depuneți

Regulamentul de acordare a unui credit imobiliar în programul ”prima casa” presupune și plasarea unor bunuri imobile în garanție.

Acesta garanții constau în: ipoteca de rang I în favoarea băncii şi a Statului Român asupra imobilului achiziționat prin credit, ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise la banca finanțatoare, depozit colateral constituit în favoarea băncii şi valabil pe întreaga durată a finanțării, reprezentând contravaloarea primelor trei rate de dobândă.

În plus, cel care primește aprobare pentru achiziția unei locuințe trebuie să asigure acest imobil pe toata perioada creditului. Asigurarea obligatorie a locuinţelor (PAD) şi Asigurarea facultativă a imobilului, cesionate în favoarea Statului, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice şi a băncii, pe toată perioada de creditare.

Cine poate aplica pentru aceste credite

Programul nu are limită de vârstă şi poate fi accesat fie singur, fie împreună cu partenerul de viață, dacă îndepliniți amândoi criteriile de eligibilitate ale Programului.

Dacă unul dintre soți este sau a fost beneficiar al Programului, cu consultanță din partea băncii, există posibilitatea de a accesa creditul Noua Casă doar soțul care îndeplineşte condiția legată de accesarea unei singure locuințe în cadrul Programului şi care va avea calitatea de împrumutat, celălalt având doar calitatea de garant/ coplatitor.

Garantul, persoana fizică, soț/soție al/a beneficiarului, este parte semnatară a contractului de garantare, are calitatea de co/proprietar al locuinței achiziționate în cadrul Programului, îşi asumă toate obligațiile şi beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi beneficiarul.

Dacă doriți să aplicați pentru un credit Noua Casă, trebuie să vă încadrați în una dintre cele

două situații: fie nu dețineți în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul/soția nicio locuință, indiferent

de modul în care a fost dobândită, fie dețineți în proprietate cel mult o locuință, cu o suprafață utilă mai mică de 50 mp, dar care nu a fost achiziționată prin programul Prima Casă.

Citit 1438 ori