Miercuri, 08 Mai 2019 03:00

Bazinul de înot de la „Carol”, pentru toţi elevii

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bazinul de înot de la Colegiul Naţional „Carol I” ar urma să fie folosit, odată ce va fi finalizat, nu doar de elevii de aici, ci şi de alţi copii. Afirmaţia a fost făcută, luni, de primarul Craiovei, Mihail Genoiu, care a anunţat şi semnarea contractului pentru înlocuirea instalaţiilor bazinului.

„A fost mai greoaie reabilitarea, deoarece în momentul în care s-a intrat cu reabilitarea gresiei, tocăriei şi zugrăvelilor am constatat că şi instalaţiile sunt deterioriate. Noi, pe reparaţii instalaţii nu avem un acord cadru şi a trebuit să ţinem o licitaţie separată. Acum semnăm acest contract de refacere a instalaţiilor de la bazinul de înot de la Colegiul Carol I. Bineînţeles, celelalte lucrări fiind în mare parte executate atât la exterior cât şi la interior, sperăm ca până la sfârşitul vacanţei de vară să fie finalizată întreaga lucrare de la acest bazin şi să fie dat în folosinţă elevilor şi, bineînţeles, cu cei de la Carol vom stabili un regulament prin care bazinul să fie folosit nu numai de elevii de la Carol I ci de toţi elevii doritori de a învăţa acest sport”, a declarat primarul Mihail Genoiu.
Conform documentaţiei, publicate în Sistemul Electronic de Achiţii Publice, înlocuirea echipamentelor şi reabilitarea instalaţiilor interioare şi exterioare şi a instalaţiei de încălzire cu centrală termică are o valoare estimată a lucrărilor de 1.157.513 lei. Durata contractului este de 66 luni din care perioada efectivă de lucrări este de şase luni, de la data ordinului de începere a lucrărilor, iar perioada de garanţie este de 60 luni.
Potrivit proiectului tehnic, firma câştigătoare va trebui să dezafecteze în totalitate instalaţiile aferente clădirii bazinului de înot, iar clădirea va fi dotată cu surse de încălzire cu centrale termice în condensaţie de mare eficienţă energetică.
Bazinul a fost construit în 1978, iar, până în urmă cu un deceniu şi jumătate, aici erau organizate ore de înot pentru elevi, spun reprezentanţii municipalităţii.
„Clădirea era prevăzută cu patru duşuri comune pentru fete şi cinci pentru băieţi, vestiare. Bazinul a fost realizat într-o clădire cu dimensiunile 36,83 x l3,40 m având înălţimea interioară de 4,80 m, iar la atic 6,50 m. (…) Bazinul a fost proiectat pentru durata de funcţionare de 14 ore pe zi și numărul de înotători pe zi – max l00 în serii de câte 15, 20. Bazinul nu poate fi utilizat pentru concursuri de performanță – neavând dimensiuni olimpice ci numai pentru instruire școlară. (…) Sursa de caldură a Bazinului (piscinei) a fost centrala termică de la Băile comunale, din apropiere şi a constat dintr-un cazan de abur de 6 bari. Odată cu încetarea funcţionării centralei termice a Băilor comunale (cca. în anul 1995), bazinul nu a mai putut funcţiona fiind lipsit de sursa de căldură necesară. Toate finisajele din clădirea bazinului sunt degradate şi vor trebui refăcute”, se menţiona într-un raport al Primăriei întocmit anul trecut.
Alte două contracte, semnate
Tot luni, edilul Mihail Genoiu a anunţat semnarea contractului de proiectare şi execuţie pentru reabilitarea Podului Melineşti: „Este un pod care a ieşit din perioada de garanţie, deja este restricţionată circulaţia pe el la 7,5 tone şi ne-am grăbit să facem această lucrare. Studiul de fezabilitate a fost făcut de anul trecut. Cred că vom începe efectiv execuţia în cursul acestui an”.
Alt contract semnat luni este cel care vizează introducerea canalizării pe strada Fermierului: „Pe strada Fermierului asfaltarea s-a oprit la un moment dat pentru că este un tronson de 250 – 300 metri care nu are canalizarea finalizată şi nu a avut rost să aşteptăm după Compania de Apă şi am ales această variantă de a finanţa noi canalizarea pentru a face ca strada Fermierului să aibă toate utilităţile şi să se continue cât de curând stratul de asflat până la capătul străzii”.

Citit 1928 ori