Miercuri, 15 Mai 2019 03:00

Care sunt paşii votării la alegerile europarlamentare şi referendum

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe 26 mai românii votează reprezentanţii în Parlamentul European. România are alocat un număr de 33 de reprezentanţi, care sunt aleşi în sistem proporţional, pe liste închise; există o singură circumscripţie. Cu alte cuvinte, fiecare partid primeşte mandate direct proporţional cu numărul de voturi obţinute. Mandatul unui europarlamentar este de 5 ani.

De asemenea, pe 26 mai o să aibă loc şi un referendum pe teme legate de justiţie, convocat de preşedintele Klaus Iohannis.

Cele două întrebări ale referendumului care vor fi incluse pe buletinul de vot sunt:

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

Ambele voturi vor fi date în aceleaşi secţii de votare, a decis Executivul.

”Prin completările legislative se asigură organizarea simultană a operaţiunilor electorale şi a celor pentru referendumul naţional. Este o completare a legislaţiei astfel încât să putem afce cele două momente în acelaşi timp. Cu alte cuvinte, cetăţenii vor vota în aceleaşi secţii de votare, cu aceleaşi ştampile, în aceleaşi intervale de timp, pe buletine de vot separat. Alegătorii vor avea posibilitatea să îşi exprime dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele, în funcţie de opţiunile personale”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

Citit 2356 ori