Unii mai egali decât ceilalți
Formal, Uniunea Europeană înseamnă o reuniune de 28 de state egale în drepturi. Doar că, în realitate, unii sunt mai egali decât alții. Europa cu mai multe viteze nu e un concept pentru viitor, ci este o realitate a prezentului. Vorbim și astăzi de cel puțin trei Europe. O Europă unională cu 28 de membri. O Europă a monedei unice cu 19 membri. O Europă a Spațiului Schengen cu 24 de membri. Europa dezvoltată, locomotiva UE, este reprezentă de zona euro. Odată ce am intrat în UE, la 1 ianuarie 2007, ca un pas normal și natural, trebuia să fi adoptat și noi moneda unică. Nu ne-a oprit nimeni, însă ne-am pus piedici singuri. Un prim-deadline era 2015, după care a fost stabilit anul 2019. Din păcate, am ratat și acest termen. Următorul deadline e 2024 sau la calendele grecești. Trecerea la euro ar fi redus riscul de turbulențe monetare și financiare și ar fi presupus un curs de schimb stabil. Adoptarea monedei unice ar fi diminuat riscul de țară și implicit costul la care se finanțează România de pe piețele externe, de trei, patru ori mai mare decât cel din zona euro.
Președintele francez și cancelarul german vorbesc de o armată europeană, în condițiile în care majoritatea țărilor membre ale UE sunt și membre NATO, iar unele dintre ele, cum este și cazul României, alocă 2% din PIB pentru Apărare, dublu față de contributia la bugetul Uniunii Europene de la care am primit in ultimii 12 ani 48 miliarde euro fonduri nerambursabile.Câtă vreme există acest scut și această forță armată, care și-a dovedit eficiența și utilitatea de la fondarea acestei organizații militare în 1949 și până în prezent, ar reprezenta un cost total nejustificat și o gravă eroare să ne gândim la o alternativă militară la NATO.
Islamizarea Europei
Clamăm propagandistic și demagogic consensul, dialogul, coeziunea și unitatea la nivelul UE, deși există dezacorduri majore între state în probleme sensibile, precum migrația, schimbările climatice, mutarea ambasadelor țărilor europene de la Tel Aviv la Ierusalim, dosarul iranian, lovitura de stat în desfășurare din Venezuela, atitudinea față de Rusia. Sub pretextul respectării drepturilor omului, al toleranței, umanismului și multiculturalismului, am deschis prea larg porțile Europei hoardelor barbare. Principalii promotori ai acestei politici sunt Angela Merkel și Emmanuel Macron. Consecința pe termen mediu și lung: diluarea până la pierderea identității europene, culturale, religioase și rasiale. Și pe fondul unei demografii scăzute și a unui spor negativ al natalității, Europa e în pragul extincției. Peste 50 de ani, în Franța și Germania limba de stat va fi araba, iar creștinismul va fi înlocuit cu islamismul. Europa e un continent cu o populație de peste 500 milioane de locuitori. Avem și noi săracii și oprimații noștri. Și sunt câteva zeci de milioane de cetățeni europeni care trăiesc in risc de excluziune socială.În loc să le creăm lor condiții de muncă și de trai decente, preferăm să importăm milioane de sirieni, irakieni, maghrebieni. Solidaritate față de acești oameni trebuie să aibă în primul rând țările de aceeași limbă și religie cu ei și care sunt mult mai bogate în resurse decât țările de adopție, Germania sau Franța. Aici este paradoxul acestor valuri migratoare. Toți vin într-o Europă permisivă și tolerantă și prea puțini ajung în țări foarte bogate, precum Emiratele Arabe, Qatar, Bahrain, Oman, Kuweit, Iordania, Arabia Saudită, în care incluziunea socială ar fi mult mai ușoară și mai rapidă. Pozițiile Poloniei, Ungariei, Italiei și mai nou a Austriei în chestiunea migrației sunt corecte. Vorbim de valori comune și stat de drept la modul revanșard și justițiar pentru a pedepsi acele state care refuză dictatul Bruxellului. Polonia, Ungaria și România au fost ținte predilecte ale acestui comportament arbitrar și dictatorial al lui Jean-Claude Juncker și Frans Timmermans, doi veritabili comisari sovietici într-o Europă a secolului XXI.
Sper ca europarlamentarele din 23-26 mai să aducă o nouă garnitură de lideri la nivelul Parlamentului European și a Comisiei Europene, care să unească statele bătrânului continent, să aducă pacea, armonia, dialogul, respectul și conlucrarea în beneficiul tuturor statelor și al tuturor cetățenilor Europei. Altminteri, Brexitul va reprezenta doar începutul sfârșitului.
Deputat Av. Dr. Remus Borza