Klaus Iohannis nota 8
E foarte activ. De abia întors de la Bruxelles, a băgat partidele în ședință pe tema justiției și a referendumului pe care dorește să-l organizeze în aceeași zi cu europarlamentarele, respectiv pe 26 mai. Cum am mai spus, mutarea lui Iohannis, menită să crească zestrea PNL, se poate transforma cu ușurință într-o sabie cu două tăișuri, deoarece va profita mai degrabă USR, fiind partidul care s-a asociat în spațiul și discursul public, în ultimii doi ani, cu lupta împotriva corupției și cu campania „Fără penali”. Oricum, acest demers al lui Iohannis reprezintă un non sens. E de la sine înțeles că toți românii își doresc să nu fie corupție. E ca și cum ai întreba: Vrei să fii sănătos sau bolnav? Vrei să trăiești sau să mori? Cu toate acestea, din punct de vedere politic, își joacă bine cărțile pe care le are. Însă eu mă așteptam să fie un președinte neutru, nu un președinte jucător. Un președinte care să unească, nu să dezbine națiunea.