Greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia riscă să declanșeze o criză fără precedent în sectorul energetic național. Ca urmare a epuizării stocului de cărbune, un grup energetic de 330 MW de la Termocentrale Rovinari a fost închis. Un al doilea grup e posibil să fie închis la noapte. Dacă minerii nu întrerup greva, deși a fost declarată ilegală de Tribunalul Gorj, activitatea CE Oltenia ar putea fi blocată. Prezent la Târgu-Jiu, ministrul Anton le-a promis minerilor o creștere a salariilor cu 1.000 lei. Asta înseamnă peste 100 milioane lei în plus la fondul de salarii pentru o companie care, în ultimii cinci ani, a înregistrat pierderi de peste 2 miliarde lei. Refuzând restructurarea de personal, optimizarea de costuri și retehnologizarea, statul condamnă CE Oltenia la faliment. Creșterea de peste patru ori în ultimul an, de la 5 la peste 20 euro certificatul CO2, va grăbi și mai mult acest deznodământ.