6-7.04.2019

6-7.04.2019 (1)

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, luni, că PNL va da în judecată PSD pentru că a încheiat un protocol cu Poşta Română, astfel încât pensionarii să primească, odată cu pensia, şi un material electoral din partea social-democraţilor cu mesaje împotriva liberalilor. Liderul PNL a afirmat că, potrivit protocolului încheiat între PSD şi Poşta Română, fiecare poştaş este obligat ca, odată cu banii de pensie, să le dea pensionarilor şi un material de campanie cu atacuri la adresa PNL.

În replică, Poşta Română a transmis, tot luni, că a transmis în perioada de precampanie oferte către toate formaţiunile, PSD fiind singurul partid care a cerut acest serviciu.

Poşta Română susţine că nu a încălcat regulile GDPR prin contractul încheiat cu Partidul Social Democrat, în acest caz nefiind necesară prelucrarea de date, fiind vorba despre trimiteri neadresate, distribuite gospodăriilor dintr-un anumit areal, informează un comunicat al instituţiei.