Un amendament depus de PSD la legile educației vrea să-i încurajeze pe tineri să meargă la muncă. Potrivit actului realizat de social-democrați, elevii care au împlinit vârsta de 16 ani se pot angaja legal cu jumătate de normă.
Elevii care se vor angaja și companiile angajatoare vor avea mai multe beneficii
În acest context, elevii care se vor angaja și companiile angajatoare vor avea mai multe beneficii. În cazul elevilor, munca lor ar putea fi echivalată cu instruirea practică.
De asemenea, firmele în care elevii vor face stagiile de practică le pot acorda acestora și burse.
Mediul de afaceri susține tinerii
La rândul său, un antreprenor a explicat că mediul de afaceri susține întotdeauna tinerii.
„Noi, ca mediu de afaceri, am susținut întotdeauna că tinerii ar trebui să facă mai multă practică și cred că de la 16 ani e suficient ca ei să poată face acest lucru chiar și plătit, sub formă de bursă sau salariu”, a declarat Dragoș Anastasiu la Antena 3. Tinerii au posibilitatea să descopere lucruri pe care le pot face ulterior în viață
Totodată, antreprenorul a subliniat că toți tinerii ar trebui să descopere ceea ce iubesc și să facă ceea ce le place. Mai mult, acesta a spus că banii nu ar trebui să fie primul lor obiectiv, ci faptul că descoperă „lucruri pe care le pot face ulterior în viață”.
„Toți tinerii ar trebui să descopere ceea ce iubesc și să facă ceea ce le place, iar faptul că sunt plătiți nu ar trebuie să fie principalul scop al lor, ci faptul că descoperă lucruri pe care le pot face ulterior în viață. Faptul că pot încerca mai multe domenii de activitate și să mai fie și plătiți este o motivație destul de mare.
Ducem lipsă și din punct de vedere numeric și din punct de vedere calitativ. Nu va rezolva doar această măsură problema noastră de resursă umană, care este o problemă gravă în țară. Totuși, este un pas în direcția bună, iar dacă antreprenorii vor lua în calcul să facă acest lucru, sigur va ajuta”, a mai spus Dragoș Anastasiu.