Evoluția calitativă a raselor de ovine a trecut de-a lungul timpurilor printr-o serie de etape transfotmatoare , determinate de dezvoltarea agriculturii și de evoluția factorilor socio-economici.
Dacă până nu demult predominau rasele tardive, neameliorate rezistente la condiții aspre de mediu si cu producții reduse, dar care corespundeau satisfacerii cerințelor de hranăși îmbrăcăminte ale societații omenești de atunci, în timpurile noastre odată cu creșterea numerică a populației au sporit și cerințele de hrană și îmbrăcăminte, nivelul de viață, preferințele față de producțiile ovinelor, fapt care a contribuit la realizarea de noi rase de oi, perfecționate cu producții superioare.
Astfel, a sporit capacitatea de asimilare a furajelor și respectiv, energia de creștere a tineretului, reprezentată prin sporuri zilnice de greutate duble sau chiar triple față de cele ale raselor neameliorate (primitive-tardive), ceea ce a condus la realizarea unor producții sporite de carne.
De asemenea, apariția raselor specializate pentru producția de lapte a facut ca aceasta să depășască până la 10 ți chiar de 20 de ori necesarul pentru creșterea mieilor, concomitent cu ameliorarea prolificității.
În același timp , modificări importante a suferit și îmbrăcămintea confecționată din lână, în sensul utilizării cu precădere a lânii fine și semifine, alături de cea groasă și semigroasă cerută de dezvoltarea industriei textile și de perfecționarea continuă a proceselor tehnologice din această industrie, ceea ce a dus la crearea multor rase specializate pentru producția de lână, în special de tip Merinos, paralel cu cele de carne, lapte și pielicele de tip Karakul ( astrahan).
Această evoluție s-a înregistrat și la noi în țară, în special în ultimi 50-60 de ani, timp în care s-au efectuat diferite încrucișări și s-au elaborat noi metode și tehnologii de creștere, ameliorare și exploatare.