Vineri, 13 Decembrie 2019 00:00

Guvernul s-a răzgândit. Nu îşi mai asumă răspunderea pe unele legi pentru magistraţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul va renunța la asumarea răspunderii legată de prevederea privind pensionarea anticipată a magistraților, au declarat surse politice, pentru Mediafax. Măsura urmează să fie anunțață în ședința de joi a Executivului, care începe la ora 10.00.

De asemenea, Guvernul va renunța la asumarea răspunderii și asupra prevederilor legate de vechimea pentru accederea în Institutul Național al Magistraturii, au adăugat sursele citate.

Măsura care va fi anunțată joi de Cabinetul Orban vine în contextul în care Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, o altă inițiativă legislativă prin care pensionarea anticipată a magistraților este amânată până la 1 ianuarie 2022, fiind menținută în această perioadă vechimea minimă de 25 de ani.

Modificarea Legilor Justiției
Guvernul și-a asumat răspunderea, în ședința de marți, pentru modificarea Legilor Justiției, abrogarea OUG 51 privind transportul județean care bloca decontarea transportului pentru elevi și legea plafoanelor bugetare pentru anul viitor, în vederea adoptării ulterioare a Legii bugetului pe 2020.

Proiectul care prevede modificarea Legilor justiției propune prorogarea pentru data de 1 ianuarie 2020 a pensionării anticipate a magistraților, creșterea numărului judecătorilor în completele inferioare, de la doi la trei, dar și partea legată de vechimea pentru accederea în Institutul Național al Magistraturii, citează Mediafax.

Anunțul lui Ludovic Orban
Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că Guvernul va lua act de votul din Senat în ședința de joi, care începe la ora 10.00 și va decide în privința modificărilor legilor Justiției, respectiv a amânării pensionării anticipate a magistraților, pentru care Executivul urmează să-și asume răspunderea.

Camera Deputaților și Senatul se reunesc, joi, în plen de reunit, începând cu ora 12.00 în trei ședințe succesive, pentru cele trei proiecte pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea.

Citit 8266 ori Ultima modificare Joi, 12 Decembrie 2019 18:31