Miercuri, 24 Aprilie 2019 03:00

Halep intră în focurile sezonului de zgură

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Simona Halep a ratat principalul ei obiectiv din acest sezon, câștigarea Fed Cup alături de echipa României, dar jucătoarea noastră trebuie să treacă rapid peste acest eșec. Ocupanta locului 2 WTA intră într-o perioadă a sezonului în care are foarte multe puncte de apărat. În același timp, ”Simo” se află în fața turneelor pe zgură, suprafața ei favorită.

Astfel, Halep are de apărat nu mai puțin de 2900 de puncte în perioada de zgură, după ce anul trecut a participat la Stuttgart (sferturi), Madrid (sferturi), Roma (finală) și Roland Garros (campioană). Într-un astfel de top, al punctelor câștigate pe zgură anul trecut, românca este pe prima poziție. Locul secund este ocupat de Sloane Stephens (1527 de puncte), iar podiumul este completat de Petra Kvitova (1411 puncte).

Halep va participa tot la cele patru turnee și în 2019, încercând să apere cât mai multe puncte. Mai jos, puteți vedea care sunt cele mai importante rezultate obținute în carieră de Simona la cele patru competiții menționate mai sus.

Citit 1733 ori