Miercuri, 23 Ianuarie 2019 20:54

Kiwi (Kiwifruit, Actinidia deliciosa) - beneficii şi proprietăţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Descriere     

Fructul de kiwi este originar din China şi a fost adus în Europa de către un membru al Societăţii Regale de Horticultură din Marea Britanie.A fost plantat în 1906 în Noua Zeelandă şi a rodit în 1910, unde fructul a fost “rebotezat” după numele păsării naţionale probabil prin asemănare la culoare.Astazi este cultivat şi în alte ţări precum SUA, Japonia, Italia, Franţa, Spania, Grecia, Australia sau Brazilia.

Compoziţie

Kiwi este o sursă bogată de vitamine C, E, ( un fruct de marime medie acoperă nevoile zilnice ale unui adult în vitamina C, conţine de 10 ori mai multă vitamina C decât portocala şi un sfert din necesarul zilnic de vitamina E recomandat ), vitamina B2, B3, provitamina A, enzyme (actinidin), acizi organici, fibre, săruri minerale de cupru, potasiu, magneziu, calciu, fosfor, fier, selenium, zinc, luteină. 

Acţiune

Fructul de kiwi are un puternic rol antioxidant, antiinflamator, protector cardio-vascular, ajuta la reglarea tensiunii arteriale, previne îmbătrânirea, scade colesterolul, împiedică depunerea plăcilor de aterom pe peretii vaselor, are rol antitrombotic,anticoagulant, protector al sistemului nervos etc.

Indicaţii terapeutice

Kiwi consumat în stare proaspătă este recomandat în afecţiunile cardio-vasculare, tulburări de dinamică sexuală şi sterilitate masculină.

Administrare:

Kiwi este frecvent recomandat în curele de slăbire deoarece are foarte puţine calorii şi o cantitate mare de fibre, care asigură un tranzit intestinal sănătos şi conferă saţietate pe termen lung.Fructul se consumă întotdeauna proaspăt şi imediat după tăiere deoarece se oxidează foarte uşor; cura trebuie sa conţină 100-250 gr de kiwi/zi. 

Precauţii şi contraindicaţii

Kiwi conţine o enzimă care prin centrifugare produce coagularea laptelui, de aceea nu se foloseşte în coktailuri amestecate cu lapte.Este interzisă administrarea de kiwi bebeluşilor în primul an de viaţă, dar în mod special până la vârsta de 6 luni.

Citit 2409 ori Ultima modificare Vineri, 25 Ianuarie 2019 20:37