Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii 17/2000. Este introdus în acest act normativ termenul de „îngrijitor informal” regăsit în Legea asistenţei sociale 292/2011 şi care este definit ca fiind „persoana necalificată, membru al familiei, rudă sau orice altă persoană, care asigură îngrijirea personală, respectiv ajutorul pentru efectuarea activităţilor de bază şi instrumentale ale vieţii zilnice de către persoana care şi-a pierdut autonomia funcţională”. 

„Îngrijitorul informal (...) care îşi asumă responsabilitatea îngrijirii unei/unor persoane vârstnice, aflate în situaţia de dependenţă sociomedicală, stabilită conform grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, poate beneficia de program lunar de lucru redus, de o jumătate de normă, cu asigurarea plăţii, din bugetul local, în baza unui contract încheiat cu serviciul public de asistenţă socială, a unei indemnizaţii echivalente cu jumătate din salariul de bază brut al îngrijitorului la domiciliu stabilit potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru gradaţia 0, prevederile art. 35 din această lege aplicându-se în mod corespunzător”, arată legea promulgată de către şeful statului.

De asemenea, timpul cât îngrijitorii informali au beneficiat de program redus de lucru se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu normă întreagă, pe baza adeverinţei eliberate de serviciul public de asistenţă socială.

„Serviciul public de asistenţă socială dispune efectuarea de controale periodice asupra activităţii îngrijitorilor informali (...) şi prezintă semestrial un raport consiliului local”, mai arată legea promulgată.

Îngrijitorii informali au obligaţia de a comunica serviciului public de asistenţă socială orice modificare referitoare la asumarea responsabilităţii îngrijirii persoanei vârstnice şi la informaţiile care au stat la baza întocmirii anchetei sociale, conform sursei citate.