Joi, 15 Septembrie 2022 08:28

Milioane de români ar putea primi în plus 500 de lei la salariu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Eurodeputatul REPER Dragoş Pîslaru a anunțat marți, 13 septembrie, că directiva privind salariul minim european ar trebui să aducă o creştere de peste 500 de lei unui angajat cu salariu minim din România.

Directiva europeană va fi adoptată miercuri de Parlamentul European. 

”Salariul minim statuează un principiu destul de clar: dacă munceşti, ar trebui să ai suficienţi bani ca să ai un trai decent. Prin urmare, salariul minim european e acel salariu care să-ţi ajungă să nu mori de foame. Deci trecem de la o decizie arbitrară, în care politicienii spun că mai dau 100 de lei, la un sistem automat. În România, avem aproape 2 milioane de oameni care trăiesc din salariul minim şi abia îşi duc viaţa de la o lună la alta. E important să ştie că dacă va exista inflaţie, deci va fi afectată puterea de cumpărare, datorită directivei europene, salariul minim va creşte cu rata inflaţiei. Iar dacă va exista creştere economică, de asemenea, salariul minim va creşte”, a declarat, pentru News.ro, Dragoş Pîslaru, negociatorul din partea Parlamentului European pe directiva privind salariul minim.

Dragoş Pîslaru explică faptul că salariul minim european va fi unul variabil de la ţară la ţară şi se va calcula în funcţie de salariul mediu pe economie.

”Ţinta pe care o avem în directivă e ca salariul minim să fie 50% din salariul mediu brut. 

Aşadar, salariul minim european ar trebui să aducă o creştere de cel puţin 500 şi ceva de lei salariului minim naţional. Evident, a avea o astfel de creştere dintr-o dată, abrupt, ar fi o dificultate destul de mare. 

Dar a avea o înţelegere clară de a pune nişte indicatori care să permită ajustarea în sensul de a recupera între salariul mediu şi salariul minim, mi se pare un lucru care se poate face. În doi ani de zile, guvernele ar trebui să transpună directiva europeană la nivel naţional”, susţine Pîslaru. 

Salariul mediu brut în România este de 6.443 de lei, în timp ce salariul minim brut este 2.550 de lei. Aşadar, prin directiva europeană, salariul minim brut în România ar ajunge la 3.200 de lei brut, deci puţin peste 2.000 de lei net.

Citit 1656 ori