Vineri, 26 Noiembrie 2021 07:12

Ministrul Educatiei anunță noi schimbări pentru școlile din România

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Educatiei a participat la negocierea programului de guvernare pentru urmatorii ani, astfel ca in capitolul dedicat educatiei are cel mai probabil un aport foarte mare la stabilirea obiectivelor care vor trebui indeplinite, iar mai jos puteti vedea extrase din cateva obiective importante anuntate.

“Se urmărește atingerea unui nivel minim de alfabetizare funcţională şi digitală. Totodată, se va pune accent pe autonomie în învăţare, pe identificarea și gestionarea emoţiilor, pe comunicare pentru a dezvolta relaţii armonioase în familie şi societate, toleranța şi acceptarea diversității culturale şi etnice. Se va încuraja creativitatea încă din faza educaţiei timpurii şi, ulterior, susţinerea unor demersuri inovative şi antreprenoriale.

Educația este individualizată, centrată pe nevoile și pe aspirațiile celui care învață și pe specificul fiecărei comunități de învățare. Sistemul de educaţie va asigura condiţiile și va stimula elevii şi studenţii să-şi dezvolte propriul potenţial, ajutându-i să exceleze în domeniile spre care au înclinaţie, coroborat cu domeniile aflate în aria lor de interes. Consilierea și orientarea şcolară, serviciile de sprijin educational și social capătă o importanţă accentuată în formarea, evaluarea şi definirea parcursului şcolar/universitar. 

În contextul declinului demografic, concomitent cu îmbătrânirea populaţiei, trebuie să motivăm şi să ajutăm fiecare copil în demersul de a-şi maximiza potenţialul. Investiţia în educaţia timpurie este esenţială pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii fiecărui om, pentru succesul său educaţional, împlinirea şi integrarea sa socială.

Sistemul de educație formează cetățeni responsabili față de societate și față de mediul înconjurător. Responsabilitatea și integritatea sunt valori care se cultivă și respectă pe tot parcursul educațional. Cultura integrității se transmite atât prin comportamente și prin norme instituționale, cât și prin repere curriculare.

Siguranța individuală în școli sau în universități este o cerință de bază pentru un sistem de învățământ modern. Se vor aloca, prioritar, fonduri pentru infrastructura educațională, conform standardelor naționale de igienă, siguranță la incendiu, reducere a riscului seismic etc. Extinderea infrastructurii se va face cu prioritate către acele zone în care cea existentă este insuficientă, neadecvată sau nesigură.”

Citit 1557 ori