Vineri, 05 Noiembrie 2021 06:42

O anumită categorie de angajați va beneficia de salarii mărite cu 75%

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un ordin dat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a devenit oficial după ce a fost publicat în Monitorul Oficial, pe 3 noiembrie 2021. Acesta stabilește în ce condiții se va acorda o majorare salarială ce poate ajunge până la 75% din salariul de bază pentru angajații care nu pot beneficia de acordarea liberelor la închiderea școlilor.

Ordinul MAI nr. 166/2021, publicat marți în Monitorul Oficial nr. 1.049, stabilește condițiile în care personalul MAI poate beneficia de majorarea prevăzută acum de OUG 110/2021, atunci când se-nchid școlile. În plus, ordinul stabilește și lista documentelor necesare solicitării acestui beneficiu. 

OUG 110/2021, apărută la începutul lunii octombrie, stabilește că, atunci când copiii trec în școală online, adică se suspendă cursurile cu prezență fizică în școli, unul dintre părinții acestora primește zile libere pentru supravegherea celor mici cu vârsta de până la 12 ani.

Aceeași ordonanță prevede că angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională și cei din unitățile sanitare publice beneficiază de zilele libere amintite, la cerere, numai cu aprobarea angajatorului. 

În cazul în care angajatorul nu aprobă acordarea zilelor libere, “părintele are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcție/solda de funcție corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”.

Ordinul apărut recent prevede că salariații MAI pot beneficia “de majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, atunci când angajatorul nu a aprobat cererea prealabilă de acordare a zilelor libere (…) și optează pentru acordarea majorării”. Regula se aplică și-n cazul părinților singuri. 

Potrivit ordinului, majorarea salarială nu se acordă:

în cazul în care celălalt părinte beneficiază de zile libere şi/ sau desfăşoară activităţi prin telemuncă sau muncă la domiciliu;

în cazul în care unul dintre părinţi:

se află în concediu de creștere copil;

este asistentul personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere;

se află în concediu de odihnă/ concediu fără plată;

are contractul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activității angajatorului;

nu realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură;

în cazul vacanţelor acordate pe timpul anului şcolar, potrivit legii;

în perioada în care persoana îndreptăţită a desfăşurat activități prin telemuncă sau muncă la domiciliu.

Pentru a beneficia de majorare, angajații MAI trebuie să prezinte la locul de muncă, până în data de 3 a fiecărei luni pentru luna anterioară, o cerere în acest sens, ce trebuie să fie însoțită și de:

actul de identitate, în copie;

certificatul/ certificatele de naştere al/ ale copilului/ copiilor, în copie;

după caz, certificatul de încadrare în grad de handicap a copilului ori adultului în vârstă de până la 26 de ani, în copie;

după caz, adeverinţa eliberată de medicul de familie/ medicul specialist, în copie;

declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, care cuprinde și angajamentul de a restitui sumele încasate cu titlu necuvenit;

după caz, declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte;

după caz, cererea de acordare de zile libere care nu a fost aprobată de conducerea unităţii;

după caz, decizia conducerii unităţii/ instituţiei de învăţământ prin care a fost stabilită limitarea sau suspendarea activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică a copiilor în unitatea de învăţământ ca urmare a apariţiei cazurilor de îmbolnăvire în unitatea de învăţământ, în copie, informează avocatnet.ro

Citit 1429 ori