Vineri, 17 Mai 2019 03:00

Poliția Slatina - dotări inedite

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliția Slatina este prima poliție din țară dotată cu un defibrilator. Asta după ce mai mulți polițiști, în frunte cu comandantul lor, au luat lecții de prim ajutor și au învățat cum se folosește aparatul care salvează vieți.

Defibrilatorul a fost achiziționat după implicarea mai multor oameni ai legii și a organizației sindicale Prolex – totul în urma unui proiect demarat de un simplu polițist care și-a pus în gând să învețe cât mai mulți oameni să folosească primul ajutor de bază în diverse situații critice și care, în prezent, ține un asemenea curs în Slatina, la Biblioteca Județeană, care i-a pus la dispoziție un spațiu.

Aparatul va fi instalat la ofițerul de serviciu și poate fi luat din sediul Poliției și folosit de oricine știe să îl utilizeze dacă în zonă unui om i se face rău și intră în stop cardio-respirator.

„Am primit un defibrilator automat care va fi instalat la Poliția Municipiului Slatina. Deci, practic, Poliția Municipiului Slatina devine prima poliție din țară unde persoanele abilitate, care pot să acorde primul ajutor de bază, care știu să lucreze cu un asemenea aparat, îl pot folosi. Cu toții trebuie să știe că la Poliția Slatina există un defibrilator care poate salva vieți”, a spus polițistul în cauză, agentul principal șef Viorel Teacă.

Inițiativa lui Viorel Teacă a stârnit entuziasmul mai multor colegi. În urmă cu o săptămână, 15 polițiști, în frunte cu șeful Poliției Slatina, comisarul șef Mihai Mihalache, au luat lecții de prim ajutor și au învățat să folosească un defibrilator.

Proiectul este departe de a se încheia, pentru că inițiatorul lui urmărește ca toate instituțiile publice și toate marile magazine, deci cu afluență mare de oameni, să fie dotate cu câte un defibrilator. De asemenea, dorește ca, prin intermediului cursului său de prim ajutor, care se derulează pe durata unui an, să formeze cel puțin 1000 de voluntari care, pe viitor, să salveze vieți atunci când situația o impune.

„Într-un caz de stop cardio-respirator primele minute sunt cele în care i se poate salva viața unui om. Este vorba de minutele acelea care îi trebuie unui echipaj de pe ambulanță să ajungă. Iar după patru minute creierul lăsat fără oxigen suferă leziuni ireversibile. De aceea, este nevoie ca mulți, cât mai mulți oameni să știe să acorde primul ajutor de bază, să știe să acorde manevrele de resuscitare în timp util și să știe să folosească un defibrilator”, explică Viorel Teacă, se arată într-un comunicat remis de oltalert.

Citit 3354 ori