Marți, 30 Iulie 2019 00:00

Poliţistul care a preluat apelul Alexandrei la 112, cercetat de Parchetul din Caracal

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

MAI a sesizat parchetul, în urma verificărilor Corpului de Control în cazul crimelor din Caracal, cu privire la modul în care poliţistul care a preluat apelul la 112 al Alexandrei a tratat situaţia prezentată de fată. Totodată, cinci ofiţeri şi trei agenţi vor fi cercetaţi prealabil pentru intervenţie.

Corpul de control al Ministerului de Interne a efectuat verificări privind modul în care poliţiştii din Caracal au acţionat în cazul dispariţiei Alexandrei şi până la percheziţia de la domiciliul lui Gheorghe Dincă.

În urma verificărilor, Corpul de control a propus cercetarea prealabilă faţă de 5 ofiţeri şi 3 agenţi,

„În acelaşi timp, a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal pentru a analiza şi dispune cu privire la situaţia de fapt reţinută în sarcina agentului din cadrul IPJ Olt care a preluat apelul de la 112”, se arată într-o informare a Ministerului de Interne.

Poliţistul care a discutat cu Alexandra, atunci când a sunat la 112 pentru a cere ajutor, a avut o atitudine refractară faţă de situaţia prezentată de fată şi nu a dat dovadă de implicare pentru a obţine mai multe date privind locul în care este sechestrată, arată raportul MAI, potrivit unor surse.

Ministrul afacerilor interne, Nicolae Moga, s-a deplasat la Caracal încă de vineri, dată la care a dispus şi un control la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Olt.

De asemenea, ministrul afacerilor interne şi premierul au decis eliberarea din funcţie a inspectorului general al Poliţiei Române, chestor general de poliţie Ioan Buda.

Totodată, Moga va înainta Guvernului propunerile de schimbare din funcţii a prefectului şi subprefectului judeţului Olt.

„Pe parcursul verificărilor Corpului de control al ministrului, au rezultat mai multe deficienţe, inclusiv pe linia exercitării actului managerial la nivelul conducerii IPJ Olt, care denotă o lipsă de implicare din partea factorilor de conducere ai inspectoratului în coordonarea efectivelor din subordine”, mai arată MAI.

Astfel, în urma analizei efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, ministrul afacerilor interne, Nicolae Moga, a dispus:

- Încetarea împuternicirii inspectorului şef al I.P.J. Olt, precum şi a celor doi adjuncţi ai acestuia.

- Schimbarea din funcţie a şefului Poliţiei municipiului Caracal, precum şi a adjunctului acestuia.

Ministrul afacerilor interne a aprobat propunerea conducerii Poliţiei Române de a împuternici în funcţia de inspector şef al I.P.J. Olt pe comisar-şef de poliţie Vasile Armaşu (director al Direcţiei de Ordine Publică, din cadrul I.G.P.R.).

Totodată, ministrul Moga a dispus noului inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt măsuri urgente pentru evaluarea eficienţei actului managerial de la toate subunităţile de poliţie din judeţul Olt, în urma căreia să ia toate măsurile necesare pentru „asigurarea unui serviciu poliţienesc de calitate”.

Citit 9949 ori