Vineri, 27 Ianuarie 2023 20:39

Poşta Română a început tipărirea cardurilor de energie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poşta Română a început, miercuri, tipărirea cardurilor de energie, la eveniment fiind prezent ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloş. Acesta a anunţat că, la 1 februarie, va începe distribuirea cardurilor, iar primele plăţi ase vor face din 20 februarie. Ministrul a explicat că se vor face verificări ale beneficiarilor, iar până acum s-a constatat că 527 dintre aceştia au, în realitate, venituri care depăşesc 10.000 de euro. ”Ar fi nefiresc ca ajutorul de încălzire să le fie acordat”, a precizat ministrul, potrivit news.ro Marcel Boloş a participat, miercuri, la un eveniment organizat de Poşta Română care a început tipărirea cardurilor de energie. Ministrul a prezentat calendarul perioadei următoare.

“Cu data de 1 februarie, va avea loc distribuirea acestor carduri de energie, iar cu data de 20 februarie se vor putea face primele plăţi, care sunt aferente ajutorului de încălzire, cu cele trei documente pe care le ştim deja: cartea de identitate, cardul de energie care va ajunge la beneficiar şi factura doveditoare pentru plata şi pentru datoria pe care beneficiarii noştri o au la furnizorul de energie. Mă bucur că am ajuns la acest moment şi că avem toate echipamentele pregătite. După cum se vede, echipamentul acesta unde suntem prezenţi pentru împlicuireacardurilor de energie, în camera alăturată avem echipamentul pentru ceea ce înseamnă tipărirea cardurilor de energie. În zilele următoare se distribuie către direcţiile teritoriale ale Poştei Române, aşa încât procesul sperăm să decurgă în condiţii normale şi termenul devansat de 20 februarie să fie cel de la care încolo beneficiarii ajutorului de sprijin pot efectua plăţi, aşa cum ne-am angajat”, a explicat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Întrebat câţi beneficiari vor fi pentru aceste carduri de energie, Marcel Boloş a răspuns: “Patru milioane de beneficiari. Aici s-ar putea, după verificările pe care le facem, după cum se cunoaşte, atât pentru cei care locuiesc împreună la aceeaşi adresă, care sunt fără nomenclator stradal sau cu nomenclator stradal şi nu şi-au operat în cartea de identitate, domiciliul sau cei care, prin interogarea bazelor de date ale ANAF, depăşesc plafonul de venit de 2.000 de lei. E posibil ca în anumite situaţii să trebuiască să îi excludem de pe lista de beneficiari, dar procesul continuă şi ne respectăm angajamentele asumate”.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a afirmat că, dacă beneficiarii nu vor fi găsiţi acasă de poştaşi, ei vor primi o înştiinţare.

“Primesc cardurile cu data de 1 februarie. Poştaşul are procedura pe care o parcurge de predare-primire. Dacă nu sunt acasă, ei lasă, potrivit procedurilor, confirmare de predare-primire, ca şi o scrisoare recomandată şi au procedurile interne la Poşta Română, în baza cărora orice scrisoare recomandată este cu confirmare de predare-primire. (…) Dacă ne referim la adresele beneficiarilor care locuiesc la aceeaşi adresă aici am încercat să clarificăm acele declaraţii pe propria răspundere şi să încercăm să delimităm gospodăriile aşa cum reiese din acele declaraţii, şi să verificăm la ANAF toată corespondenţa cu partea de venituri. Încercăm până pe data de 15 februarie, când închidem procesul de distribuţie şi virăm banii la Poşta Română, să avem clarificate aceste de probleme”, a explicat Marcel Boloş. El a mai anunţat că au fost găsite 527 de persoane care erau beneficiare ale cardului de energie, dar care înregistrează venituri pe loc de consum de peste 10.000 de euro.

“Acum e perioada în care noi culegem aceste informaţii, declaraţia pe propria răspundere, pentru că nu doar informaţiile de acolo din declaraţie sunt suficiente, urmează interogarea bazei de date la ANAF şi clarificarea situaţiei veniturilor. Până în 15 februarie, când noi virăm banii la Poşta Română, trebuie să avem clarificate aceste lucruri din perspectiva veniturilor pe care le realizează şi a gospodăriilor. Noi finanţăm locul de consum şi consumul energetic la acest loc de consum şi din acest punct de vedere facem această analiză pentru că ar fi nefiresc ca acest ajutor de încălzire să meargă spre acele gospodării care, iată, din interogarea bazelor de date de la ANAF, 527 de beneficiari sunt în venituri medii nete pe persoană, pe loc de consum peste 10.000 de euro. Deci ar fi nefiresc. 527 de cazuri avem care au această situaţie financiară bună, peste 10.000 de euro venit mediu pe persoană pe loc de consum. Deci ceea ce face nefiresc ca ajutorul de încălzire să fie acordat. Realizează venituri din alte surse care au fost identificate la ANAF”, a mai afirmat Boloş.

El a menţionat că acele persoane figurează în evidenţele Ministerului Muncii cu venituri sub 2.000 de lei.

“Ei figurează în evidenţele Ministerului Muncii care ne livrează listele de beneficiari şi noi facem confruntarea cu bazele de date ale ANAF-ului pentru a identifica veniturile suplimentare pe care ei le realizează, pe de o parte, şi, pe de altă parte, facem confruntarea cu baza de date de la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, unde găsim toţi colocatarii care locuiesc împreună cu beneficiarii noştri şi în felul acesta determinăm venitul mediu net pe persoană de familie. (…) Au la adresa de domiciliu fie membri ai familie, co-locatari care realizează venituri, cele mai multe sunt din tranzacţii pe piaţa de capital sau venituri din tranzacţii de acţiuni, ca să dau câteva exemple în care ajunge cu acest venit mediu net pe persoană, pe familie la peste 10.000 de euro. În evidenţe la Ministerul Muncii figurează cu aceste venituri sub 2.000 de lei, dar locuiesc împreună cu membri ai familiei sau cu alţi co-locatari care realizează venituri din diverse surse şi media acestor venituri trece de 10.000 de euro”, a mai transmis Marcel Boloş.

Citit 1569 ori