Primarul comunei oltene Fărcaşele, Marin Tudor, a murit, în iunie 2018, la vârsta de 63 de ani, din cauza unei boli necruţătoare. Tudor se afla la cel de al doilea mandat de primar, conducerea comunei Fărcaşele fiind preluată de viceprimarul Viorel Vladu.Primarul comunei Ghimpeţeni, Dan Constantin Dobre, a fost demis prin ordin de prefect de către Instituția Prefectului județului Olt pe 5 decembrie 2017, după ce a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate.Fostul primarul a fost acuzat în 2014 de incompatibilitate pentru că, începând cu data de 28 iunie 2012, a deţinut simultan cu funcţia de primar şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. Edilul a pierdut procesul cu ANI inițial la Curtea de Apel Craiova şi a făcut recurs la Înalta
Curte, care a menținut decizia.Atribuțiile de primar au fost preluate la Ghimpețeni de către viceprimarul Mihai Anghel.La Ghimpețeni, nu numai edilul Dobre a avut probleme cu ANI, ci și fostul viceprimar Ilie Gabriel Terci, depistat în incompatibilitate în 2015. Potrivit ANI, Terci s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iulie 2013 – 27 ianuarie 2014 întrucât a deținut simultan atât funcția de viceprimar al comunei Ghimpeţeni, cât și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul „Terci Ilie Gabriel PFA”, încălcând dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea 161/2003.
Demis a fost şi primarul din Drăghiceni, Ştefan Viorel Şoancă, pentru că, potrivit unui comunicat de presă remis de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în perioada exercitării mandatului de primar 2012 – 2016, el a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul SC Geoşel Măceşanu SRL, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.Totodată, primarul comunei Drăghiceni, Ştefan Viorel Şoancă, a fost reţinut pe 30 martie 2017, el fiind cercetat într-un dosar de abuz în serviciu şi delapidare instrumentat de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
Acesta a contestat demiterea în instanţă, procesul fiind pe rol.