Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede majorarea valorii nominale a tichetelor de masă de la 15,18 lei la 20 de lei.
S-au înregistrat 267 de voturi ″pentru″.
Proiectul de lege modifică în acest sens art. 14 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.
“Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 20 de lei”, prevede proiectul.
Prevederile legii intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care actul normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Proiectul a fost iniţiat de deputatul PSD Valeriu Steriu şi toţi reprezentanţii grupurilor parlamentare s-au exprimat în favoarea acestuia.
Camera Deputaţilor este for decizional.
Ludovic Orban, premier demis: „Credeți că e singurul proiect de lege? Eu atâta nerușinare și nesimțire nu am văzut în viața mea. Resping OUG de prorogare a alocațiilor pentru copii. Fiecare zi în care acest Parlament mai ia decizii, îl poate face pe orice român să înțeleagă că e nevoie de anticipate.”