Vineri, 27 Mai 2022 06:10

Românii care nu vor primi vouchere de la 1 iunie 2022

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul va începe distribuirea voucherelor în valoare de 50 de euro începând cu 1 iunie 2022. Există însă anumite categorii de români care nu le vor primi chiar dacă sunt eligibili. Care sunt beneficiarii care nu vor primi ajutorul financiar de la stat, fiind tăiați de pe liste, vedeți în rândurile de mai jos.

Cine sunt românii care deși se încadrează să primească voucherele de 50 de euro nu le vor primi. De ce au fost tăiați de pe liste

Începând de la 1 iunie, persoanele și familiile cu venituri mici vor putea primi tichetele sociale în valoare de 250 de lei, cu ajutorul cărora vor putea să cumpere alimente de bază sau mese calde. Unii dintre români, chiar dacă au venituri mici și se încadrează ca beneficiari ai programului, nu vor avea acces la aceste bonuri valorice.

Guvernul României a aprobat o OUG în ceea ce privește tichetele sociale pentru persoanele vulnerabile. Valoarea voucherului este de 250 lei și peste 2,5 milioane de pensionari cu venit net lunar sub 1.500 lei vor beneficia de aceastea.

Cine nu va lua vouchere de 250 de lei

Distribuirea cardurilor se face de la 1 iunie 2022. Voucherele nu vor ajunge la toți aceia care se încadrează să le primească. Astfel, voucherele nu vor fi distribuite persoanelor care nu au domiciliul în România sau care se află în închisoare. 

Voucherele sociale pentru alimente și mese calde sunt, conform Guvernului, în valoare de 250 de lei și se vor acorda o dată la două luni, în perioada iunie-decembrie 2022. 

În afară de cei care sunt în închisoare sau nu au mutație în țară, voucherele de 50 de euro nu vor ajunge nici la cei care la data acordării sprijinului se află în perioada de satisfacere a stagiului militar sau  beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private. 

“Sunt exceptate de la acordarea sprijinului material persoanele care la data acordării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, precum și persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private”, arată  OUG 63/2022.

Citit 1733 ori