Miercuri, 21 Septembrie 2022 03:41

Schimbare uriașă pentru cei cu pensii sub 1.500 de lei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Marcel Boloș vine cu detalii de ultimă oră referitoare la tichetele sociale. Se fac modificări, iar o parte dintre beneficiari actuali nu le vor mai primi. 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, anunță că din punctul de vedere al Comisiei Europene, voucherele sociale nu vor mai putea fi acordate tuturor categoriilor de beneficiari.

Mai exact, persoanele care au venituri peste pensia minimă socială, care în prezent este de 1.000 de lei, nu mai fac parte din categoria socială de sărăcie extremă.

În acest sens, toți pensionarii care au pensii de peste 1.000 de lei ar urma să nu mai primească tichetele sociale, așa cum se întâmpla până în prezent. 

Ministrul a mai adăugat că în prezent se fac demersuri astfel încât prelungirea valabilității tichetelor sociale să poată să fie prelungită. Pe de altă parte, trebuie luat în calcul și noul punct de vedere al Comisiei Europene, adaugă acesta. 

„Demersurile pentru ceea ce înseamnă prelungirea valabilității voucherelor sociale îl facem, dar cred eu că nu vor mai fi voucherele acordate pentru toate categoriile de beneficiari de până acum, adică cei care au veniturile peste pensia minimă socială sunt considerați, din punct de vedere al Comisiei, că nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă”, spune ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 

Referitor la situația în care se află familiile vulnerabile, ministrul a explicat că acestea vor putea beneficia în continuare de voucherele sociale.

Marcel Boloș a fost întrebat ce se întâmplă cu voucherele sociale care ajung la persoane ce nu își declară veniturile. În acest sens, ministrul susține că se fac verificări, alături de ANAF. 

Totodată, el a mai explicat că există peste 60.000 de persoane în cazul cărora au fost retrase cardurile.

„Pentru aceea am făcut verificarea, împreună cu ANAF. Sunt vreo 63.000 cărora le-am retras cardurile ca urmare a cumulării veniturilor”, a mai adăugat ministrul Fondurilor Europene. 

Menționăm faptul că până în prezent, conform măsurii adoptate de Guvern, voucherele sociale sunt încasate de:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Citit 1548 ori