Episodul 2: 1 școală, 2 alerte HartaEdu soluționate
De data aceasta, compania a selectat 2 alerte înscrise pe HartaEdu pentru soluționare, prin organizarea unei noi acțiuni de voluntariat alături de 14 angajați CEZ.
Biblioteca Școlii Gimnaziale „Regele Mihai I” Drobeta Turnu Severin a fost distrusă în urma unei inundații care a afectat întreaga clădire, devenind nefuncțională pentru elevii care au nevoie de un moment de liniște și relaxare. Pentru a schimba viitorul tinerilor înscriși, intervenția voluntarilor a avut o miză dublă:
reamenajarea bibliotecii: montare parchet, montare rafturi și organizarea noilor volume;
dotarea bibliotecii cu aparatură: calculator, imprimantă, videoproiector.
De asemenea, răspunsul companiei CEZ - partener unic HartaEdu pentru regiunea Oltenia - a vizat la rândul său două componente importante:
o investiție financiară în valoare de 25.000 RON, cu impact în îmbunătățirea mediului în care se dezvoltă cei peste 300 de elevi înscriși;
resursa umană necesară pentru a duce la bun sfârșit lucrările de reamenajare, prin participarea celor 14 voluntari.
„Mă bucur să văd că intervențiile organizate împreună cu Narada încep să devină acțiuni de suflet pentru angajații noștri, care răspund de fiecare dată îndemnului de a face bine în echipă. Ce înseamnă acest lucru? Că nu vom lua pauză de la susținerea educației, ci vom consolida aceste eforturi cu fiecare alertă rezolvată, astfel încât viitoarele generații să se bucure de cele mai bune condiții la școală.” – a fost mesajul lui Ondrej Safar – CEO CEZ România.
"Cu o rată a abandonului școlar de 15,6% în 2020, cum ar putea o bibliotecă inundată, cu parchet distrus și cărți inutilizabile să fie o alternativă la petrecerea timpului pe telefon, jocuri pe calculator sau mai rău de atât, la activităţi dăunătoare în anturaj? Din fericire, pentru școala Regele Mihai îmbunătățirile aduse bibliotecii, cu sprijinul CEZ, o fac un loc plăcut și atractiv pentru cei peste 300 de copii care vor găsi aici un spațiu de creație și de înflorire a potențialului propriu. Suntem profund recunoscători CEZ pentru că au pornit la drum cu echipa Narada ca partener unic pentru asigurarea accesului la educație în zona Olteniei." - Raluca Jianu, Head of Strategy, Narada.
"Mulțumită sprijinului și generozității Narada şi CEZ, totul s-a transformat într-o zi într -un loc primitor și creativ, dotat cu tehnologie modernă. Ne simțim onorați și mândri totodată pentru că şcoala noastră a fost aleasă și că suntem sprijiniţi și transmitem toate gândurile calde și recunoștința! De astăzi, cei 336 de elevi ai şcolii noastre se vor bucura de un moment de liniște și relaxare răsfoind o carte în noua locație reamenajată de compania CEZ!" - Prof . Daniela Ispas, director Şcoala Gimnazială “Regele Mihai I”.
Cum ne-am implicat până acum?
Episodul 1: Primul beneficiar al alertelor sprijinite de CEZ și Narada a fost Școala Gimnazială Pesceana din județul Vâlcea. 14 voluntari CEZ au contribuit cu entuziasm la reamenajarea a 5 săli de clasă, astfel încât elevii înscriși să beneficieze de condiții mai bune de învățare.
Echipa CEZ continuă să demonstreze că #energiavinedelaoameni și rămâne un susținător al educației de calitate, ca un drept esențial al tuturor tinerilor din comunitate.