Vineri, 28 Ianuarie 2022 13:34

Se modifică sistemul de pensii din România!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vești de ultimă oră pentru români. Ministrul Muncii, Marius Budăi, vine cu precizări referitoare la sistemul de pensii din România. Mai exact, acesta susține că social democrații își doresc renegocierea PNRR, în ceea ce privește veniturile pensionarilor. Invitat la Digi24, ministrul Muncii, Marius Budăi a vorbit despre situația pensiilor din România. 

Mai exact, acesta susține că a discutat în Guvern renegocierea PNRR. Ministrul a subliniat faptul că la momentul actual PSD-ul nu este mulțumit de cu a negociat Ghinea cu Comisia Europeană în ceea ce privește sistemul de pensii, acestui sector fiindu-i alocat 9,4%, procent pe care ministrul îl cataloghează inacceptabil „îi ține pe români săraci”.

„Noi, când ne gândim la ce se întâmplă pe viitor, ne gândim să ridicăm nivelul de trai al cetăţenilor români, sau cel puţin aşa trebuie să facă un guvern responsabil. Cum, dacă tu îţi asumi pentru 70 de ani de acum încolo – scrie în PNRR, şi nu am scris eu – acest procent de 9,4? Cu siguranţă trebuie să creştem PIB-ul, dar, atenţie, noi avem de rezolvat inechităţi”, a afirmat Marius Budăi, la Digi 24.

Ministrul a fost întrebat care este soluția corectă astfel încât pensiile din România să crească. În acest sens, ministrul Muncii susțin ecă primul pas este renegocierea cu CE.

„În primul şi în primul rând o renegociere cu Comisia Europeană pe care Guvernul României ar trebui să o realizeze”, a spus Budăi. 

Totodată, el a mai adăugat căautorităţile române se vor „duce cu argumente” la oficialii Comisiei Europene pentru creşterea procentului din PIB pentru bugetul de pensii.

Sistemul pensiilor din PNRR ar putea fi renegociat

Marius Budăi a ținut să explice că ideea de renegociere a pensiilor din PNRR vine din partea PSD și a primit acordul premierului Ciucă. El a adăugat că PSD-ul este foarte hotărât și speră ca lucrurile să fie rezolvate. 

„Alianţa politică, coaliţia politică care susţine Guvernul României (ar trebui să facă renegocierea cu Comisia Europeană – n.r.). Noi, PSD, am luat decizia în interiorul partidului să susţinem renegociere, am dus decizia în coaliţie, suntem tot mai hotărâţi – şi în coaliţie nu avem decizie finală – dar suntem tot mai hotărâţi să discutăm. Am discutat în Guvern cu premierul şi premierul a agreat renegocierea”, a adăugat Budăi.

În cadrul acelorlași declarații, ministrul Muncii a mai fost întrebat care ar fi procentul din PIB care ar trebui alocat bugetului de pensii, în condiţiile în care media europeană este de 13% din PIB.

În acest sens, Budăi a explicat că în urma unor simulări anterioare făcute de guvernul PSD se ajunsese la procentul din PIB de 11,7 pentru sistemul public de pensii, fără pensiile de serviciu.

Totodată, el a ținut să sublinieze faptul că nu înțelege de unde a apărut procentul respectiv, având în vedere faptul că nu este justificat.

„Acum facem simulări şi sigur că rediscutăm. Nu cred că va fi peste 11,7 (la sută din PIB). (…) De ce cineva să ne plafoneze pe noi la un procent pe care nu l-a justificat niciodată? Nu este Budăi sau PSD cel care şi-a pus în cap să se ia de procentul 9,4. Nu înţelegem de unde s-a ajuns la acest procent. Dumneavoastră ştiţi că Ministerul Muncii n-a înaintat către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene o adresă, o singur adresă măcar în care să fie trecut vreun procent? Nu 9,4”, a adăugat ministrul Muncii.

Citit 1435 ori