Sâmbătă, 22 Iunie 2019 00:00

Statul este un angajator prost care plătește bine și nu cere nimic în schimb - (partea a II-a)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ce măsuri economice i-ați propus premierului Dăncilă?
În primul rând, i-am propus să prioritizăm resursa bugetară cu prioritate pe zona de investiții întrucât numai acestea sunt cele care dau durabilitate creșterii economice. O creștere economică bazată numai pe consum este precum un balon de săpun care mai devreme sau mai târziu se va sparge.
Sunt necesare investiții în infrastructura de transport, rutieră și feroviară, avem nevoie de vreo 2000 de kilometri de autostradă, de electrificarea şi modernizarea căilor ferate, mai multe investiţii în turism pentru că aici este loc de creștere economică. Aici, avem numai 1,73% pondere în PIB a turismului, cea mai mică din ţările membre UE în condiţiile în care Croația are 10%, iar Bulgaria și Ungaria au câte 4% pondere a turismului în PIB. Ungurii au avut anul trecut 14 milioane de turişti străini.

Doamna premier Viorica Dăncilă v-a spus ceva concret la măsurile propuse de dumneavoastră?

Ce am mai propus este un proiect de țară, și anume industrializarea României pentru că în ultimii 30 de ani noi am falimentat circa 7.500 de fabrici, unde lucrau 8.100.000 de salariați. Peste noapte, ne-am trezit cu 4 milioane de șomeri care au luat calea exilului. De asemenea, i-am mai propus crearea unui Consiliu Economic Consultativ, unde toate măsurile care țin de fiscalitate să fie luate în urma unui dialog cu mediul de afaceri.
Sigur, aici trebuie să găsim formula unui compromis între interesul statului de a colecta mai mult care este o realitate și mediul de afaceri. Asta a fost şi cu OUG 114, ordonanța lăcomiei, pentru că toate firmele indiferent de capitalul acestora nu își optimizează profiturile, iar impozitul pe profit plătit de 600.000 de firme a scăzut în aceşti ani şi nu a crescut.
Fiscalitatea a fost relaxată în acești 7 ani e către guvernarea PSD și merită o bilă albă. CAS și CASS au scăzut la 35%, TVA-ul de la 22 % la 19 %, impozitul pe salarii s-a redus la 10%. Guvernul a încercat o relaxare fiscală, însă mediul de afaceri trebuie să plătească mai multe impozite pentru că din impozite si taxe se finanţează administraţia, şcolile, spitalele. O să avem spitale, școli, autostrăzi atunci când o să plătim mai multe impozite la stat.
De asemenea, eu am mai spus că trebuie să debirocratizăm administrația care este hypergonflată, remunerarea și angajarea personalului bugetar trebuie să țină cont de eficiență și competenţă. Avem 1 milion de locuri de muncă deficit în mediul de afaceri, asta nu înseamnă că trebuie să dăm afară din bugetari. Și totuși vedem că mai multe instituții ale statului vor să angajeze în continuare. S-au angajat anul trecut 24.000 de români la stat deoarece este un prost angajator, care plătește bine și nu cere nimic în schimb.
1 din 4 români s-a angajat anul trecut la stat. De aceea, trebuie să reconfigurăm arhitectura instituțională întrucât avem 14.000 de instituții și agenții ale statului. Realizați vă rog dimensiunea acestora. Guvernarea PSD a lui Adrian Năstase a putut să lucreze eficient cu numai 800.000 de bugetari, și niciodată nu am făcut afirmația că trebuie să dăm afară 600.000 de bugetari din cei aproximativ 1.400.000.

Citit 10321 ori