Joi, 01 Iulie 2021 14:44

Tinerii fermieri care revin din străinătate pot primi până la 50.000 de euro, bani nerambursabili pentru afaceri în agricultură

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Statul român încearcă să-i readucă acasă pe tinerii care au lucrat în ferme din străinătate. Aceștia pot primi până la 50 de mii de euro, bani nerambursabili, pentru a dezvolta o afacere în agricultură, iar primele contracte de finanțare au fost deja semnate. În Bihor, patru tineri fermieri așteaptă banii care vor pune bazele unui nou început la noi în țară.

Pentru a beneficia de acești bani, solicitanții trebuie să aibă sub 41 de ani și să fi lucrat măcar trei luni în domeniul agricol într-o fermă din altă țară europeană.

Cristian Buzlea, director AFIR Bihor: Este pentru prima oară când avem o alocare distinctă pentru tinerii fermieri care se întorc din străinătate. La nivelul județului Bihor am încheiat 4 contracte din cele 10 care s-au semnat, sau se vor semna în cursul acestei săptămâni la nivel național.

Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare a tinerilor fermieri din diaspora este deschisă până pe 5 iulie. În total sunt disponibile 20 de milioane de euro, iar banii sunt acordați în două tranșe: 75% din sumă la semnarea contractului de finanțare, iar diferența de 25% după implementarea planului de afaceri.

Citit 1540 ori Ultima modificare Joi, 01 Iulie 2021 14:46