”Eu îmi mențin toate afirmațiile, toate argumentele pe care le-am enumerat în raportul de evaluare. Astăzi, agurmentele sunt mai puternice decât le-am dezvoltat în aceea evaluare. Acum, decizia 358 a CCR, referitoare la fostul procuror-șef DNA este perfect opozabilă și procurorului general. Nu mă refer la fapte, mă refer la prevederi. Dacă vreți, și faptele reținute în sarcina celor doi sunt asemănătoare. Acum, că președintele a refuzat revocarea procurorului DNA și poate să fie discutabil. Augustin Lazăr a căutat motive de nelegalitate, dar după părerea mea nu are ieșire din această situație juridică. Categoric el a mers la Alba Iulia ca să tragă de timp. Cred, sper că știa că respectiva instanță nu are competențe în a judeca o astfel de speță.”, a spus Tudorel Toader.
Întrebat dacă toată această situație este bătaie de joc, Tudorel Toader a răspuns: ”Nu-i singura!”
Tudorel Toader a explicat că există decizia recentă a CCR în privința Laurei Codruța Kovesi și tocmai de aceea o sesizare la CCR nu poate avea decât același rezultat, acela de a-l obliga pe Klaus Iohannis să-l revoce pe Augustin Lazăr.
”Decizia de a sesiza instanța de contencios constituțional nu o iau eu, o ia doamna prim-ministru. Această decizie este una politică și poate fi luată de doamna prim-ministru. Din punctul meu de vedere, o altă cale de dezlegare a conflictului nu există. Adică există, să o lăsăm așa.”, a declarat Tudorel Toader, la Antena 3.