Joi, 02 Martie 2023 16:30

Un proiect curajos de modificare a pensiilor speciale!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Obiectivele de la care pleacă schimbările propuse de instituția financiară internațională sunt eficientizarea cheltuielilor bugetare cu pensiile, în sensul scăderii lor, și eliminarea posibilităților de a abuza sistemul de pensii de serviciu. Este interesant de remarcat că se recunoaște că până acum au existat situații în care sistemul a fost abuzat, susține economistul Constantin Rudniţchi la RFI.

De altfel, abuzurile sunt numite chiar în raportul Băncii Mondiale, respectiv, pentru magistrați, vechimea asimilată în afara profesiei, pensii mai mari la momentul retragerii decât salariul net și posibilitatea de a obține o pensie specială de valoare redusă în cazul în care există o vechime de patru ani în profesii care presupun pensii de serviciu public. Desigur, este de-a dreptul revoltător faptul că și pentru o vechime de patru ani se putea primi o pensie de serviciu.Probabil, că fără reforma din planul național de redresare și reziliență am mai fi stat mult și bine cu o legislație generoasă cu pensionarii speciali.

De asemenea, prevederile proiectului de lege aliniază vechimea profesiilor acoperite de pensii de serviciu la cea a sistemului general. Baza de raportare pentru pensionarii speciali va fi de 25 de ani de activitate, dar sunt admise și unele derogări.

Cea mai importantă prevedere este, însă, reducerea ratei de înlocuire a salariului sau soldei cu pensia. Mai clar, se propune un alt mod de calcul al pensiei. Astfel, se reduce calculul pensiei de la 80% la 65% din media veniturilor brute din 12 luni de activitate. Aceasta este regula propusă, cu precizarea că la veniturile brute nu se mai iau în calcul sume primite ca prime, premii, decontări, restituiri de drepturi salariale aferente altei perioade, diurne sau alte drepturi care nu au caracter permanent. De asemenea, veniturile care vor fi baza de calcul pentru pensie nu vor include sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% și nici majorarea de până la 75% din salariul de bază, câștigate în instanță. Înțelegem că în acest moment aceste sporuri, prime și alte venituri fără caracter permanent au fost incluse în pensiile speciale. Înseamnă nu doar că sistemul a fost abuzat, ci a fost de-a dreptul jefuit cu legea în mână.

Citit 1449 ori