Miercuri, 22 Decembrie 2021 08:32

Veşti bune pentru elevi. Vacanţa de Crăciun s-ar putea prelungi până pe 9 ianuarie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Elevii s-ar putea întoarce la ore pe data de 10 ianuarie. Părinţii cer prelungirea vacanţei de Crăciun cu încă o săptămână. Petiția a fost semnată de peste 43.000 de mii de oameni. 

Vacanţa de Crăciun a elevilor s-ar putea prelungi cu o săptămână. Astfel, în loc de 3 ianuarie, elevii s-ar putea întoarce în bănci pe 10 ianuarie. 

Părinţii cer prelungirea vacanţei de Sărbători cu o săptămână. Aceştia consideră că vacanţa de Crăciun este prea scurtă pentru elevii din gimnaziu, liceu sau școlile profesionale. Astfel că, părinţii au iniţiat o petiţie pentru prelungirea vacanţei de iarnă până la 9 ianuarie,urmând ca elevii să revină în bănci de luni, 10 ianuarie 2022. 

Pentru a convinge autorităţile să prelungească vacanţa elevilor, părinţii amintesc de Convenţia asupra Drepturilor Copilului, care spune că fiecare copil are dreptul la odihnă și la timp liber. 

De asemenea, un alt motiv pentru care părinţii vor să se prelungească vacanţa elevilor este acela că există familii în care un copil este în ciclul gimnazial iar celălalt în cel primar, iar potrivit Ordinului actual de ministru, aceștia ar avea vacanțe diferite.

Mai mult, părinţii spune că elevii au nevoie de odihnă pentru a putea face faţă finalului de semestru încărcat cu teze și proiecte. 

Totodată, aceștia susțin că, în luna octombrie, elevilor le-a fost impusă o vacanță de 2 săptămâni iar acest lucru a avut ca efect modificarea structurii semestrului și realizarea activităților de evaluare în perioada sărbătorilor de iarnă care, în loc să fie pentru odihnă, s-a transformat într-o perioadă de stres, potrivit antena3. 

Structura anului universitar 2021-2021

Semestrul I (13 septembrie 2021 – 14 ianuarie 2022), structurat astfel:

[Cursuri] 13 septembrie 2021 – 22 octombrie 2021

[Cursuri] 8 noiembrie 2021 – 23 decembrie 2021

[Cursuri] 3 – 14 ianuarie 2022 (clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal)

[Cursuri] 10 – 14 ianuarie 2022 (clasele din învățământul preșcolar și primar).

Semestrul al II-lea (17 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022), structurat astfel:

[Cursuri] 17 ianuarie 2022 – 14 aprilie 2022

[Cursuri] 2 mai 2021 – 10 iunie 2021 

Prin excepție de la prevederile anterior menționate, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.

Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.

Citit 1453 ori