Miercuri, 14 Aprilie 2021 14:24

6319 acțiuni organizate privind combaterea fenomenului de racordare ilegală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Distribuție Oltenia a organizat un număr de 6319 acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului de racordare ilegală la rețeaua de distribuție a energiei electrice în intervalul ianuarie - martie 2021.

Fenomenul prezintă un risc ridicat de incendii, daune materiale și pierderi de vieți omenești și are impact direct asupra calității alimentării cu energie electrica a consumatorilor. Peste 6319 cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie au fost verificate în perioada ianuarie - martie 2021.

Sustragerea energiei electrice din rețeaua de joasă tensiune reprezintă un risc atât pentru cei care se racordează în mod ilegal, cât și pentru consumatorii din vecinătate. Orice intervenție neautorizată, precum și utilizarea unor instalații improvizate, pot genera oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieți omenești și daune materiale semnificative.

În plus, consumul fraudulos de energie influențează calitatea serviciilor, determină variații de tensiune și întreruperi ale alimentarii cu energie electrică, provocând astfel disconfort mai ales pentru persoanele care consumă energie electrică având contracte încheiate de furnizare a energiei electrice și respectând prevederile legale in vigoare.

Sustragerea de energie constituie infracțiune de furt și se pedepsește conform legilor în vigoare

În baza articolului 228 din Codul Penal și a Legii nr. 123/2012 „Legea energiei electrice”, menționăm:
“(1) Deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Distribuție Oltenia va realiza controale periodice pe teren, consumatorul trebuie să verifice periodic propriul sistem

Departamentele specializate din cadrul Distribuție Oltenia organizează acțiuni în colaborare cu organele de specialitate ale Poliției pe linia prevenirii și combaterii caracterului infracțional al faptelor. În caz de suspiciune de sustragere de energie electrică, de deteriorare, modificare, blocare a funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice, modificare a componentelor instalațiilor energetice, executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, sunt sesizate organele de urmărire penală competente.

Subliniem de asemenea necesitatea verificării periodice a funcționării grupului de măsurare a energiei electrice şi informarea de urgență a operatorului de distribuție, prin canalele existente telefonic, apeland oricare dintre numerele de telefon: 0251 408 006, 0251 408 007, 0251 408 008 și prin email, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. în cazul în care se observă orice nereguli privind funcționarea acestuia.

În cele 7 județe în care operează Distribuție Oltenia au fost verificate 6319 locuri de consum și au fost identificate 691 cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie electrică, împărțite după cum urmează:

  • Argeș – 130 cazuri
  • Dolj – 182 cazuri
  • Gorj – 12 cazuri
  • Mehedinți – 66 cazuri
  • Olt – 132 cazuri
  • Teleorman – 125 cazuri
  • Vâlcea – 44 cazuri

Este în interesul și beneficiul consumatorilor să sesizeze cazurile de consum fraudulos de energie, pentru ca aceste situații, dăunătoare în primul rând consumatorilor corecți, să poată fi stopate. Toate sesizările primite din partea clienților, precum și identitatea acestora sunt confidențiale pe tot parcursul acțiunilor departamentului specializat.

Pentru mai multe informatii despre gestionarea suspiciunilor de intervenții neautorizate în instalațiile operatorului de distribuție, puteți accesa website-ul www.distributieoltenia.ro.

Citit 2935 ori