Vineri, 25 Martie 2022 09:18

Amenzi de până la 70.000 de lei sau închisoare pentru toate persoanele care încalcă aceste reguli

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Românii riscă amenzi uriașe! Potrivit unui proiect de OUG pus recent în dezbatere publică de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), incendierea ilegală a deșeurilor va constitui o infracțiune și se va pedepsi cu amendă sau închisoare.

Proiectul de OUG va introduce în OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor prevederea că este interzisă nu doar incendierea deșeurilor, mențiune deja prezentă, dar și a substanțelor sau obiectelor, făcându-se referire și la arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase, potrivit introducerii documentului. 

Mai mult, incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect va fi considerată infracțiune și va fi pedepsită cu închisoarea de la trei la cinci ani sau cu amendă.

În prezent, OUG 92/2021 stabilește că arderea deșeurilor poate aduce persoanelor fizice amenzi cuprinse între 10.000 și 20.000 lei sau între 50.000 și 70.000 lei, în cazul persoanelor juridice. 

De asemenea, proiectul de OUG va defini și abandonarea în contextul gestionării deșeurilor, respectiv va înseamna aruncarea deșeurilor, substanțelor sau obiectelor în alte locuri sau spații decât cele special amenajate pentru colectarea și tratarea acestora, inclusiv îngroparea acestora în loc să fie depozitate sau orice altă acțiune care împiedică gestionarea deșeurilor.

Abandonarea deșeurilor este sancționabilă cu aceleași cuantumuri ale amenzilor ca și în cazul arderii lor, valori menționate mai sus. 

La sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, a fost înregistrată la Senat o propunere legislativă ce viza, printre altele, o pedepsire mai aspră decât în prezent a celor care ardeau deșeuri sau substanțe periculoase. Pedeapsa propusă de inițiatorii propunerii era cuprinsă între șase luni și trei ani de închisoare.

Atenție! Proiectul de OUG nu se aplică momentan. El trebuie să fie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare, informează avocatnet.ro

Citit 1529 ori