Vineri, 28 August 2020 12:45

Anunțul zilei: Când va începe anul școlar?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Monica Anisie a spus când și în ce condiții va începe școala. Ministrul Educației a explicat că „aceste cursuri vor începe în funcție de situația epidemiologică” iar totul depinde de scenariile care vor avea loc.

„Începem anul școlar pe 1 septembrie pentru profesori, iar cursurile de la 14 septembrie. Aceste cursuri vor începe în funcție de situația epidemiologică. La nivelul Ministerului au fost elaborate norme de protecție aflate acum în dezbatere publică și pe care trebuie să le adoptăm. Săptămâna aceasta trebuie să le avem deja aprobate.

În scenariul verde, toți elevii pot participa la cursuri în condiții de protecție sanitară, un scenariul galben, în care elevii pot participa fizic la cursuri, mai puțin cei din cei din clasele V, VII, IX, XI, care pot participa alternativ, fizic și online. Adică prin rotație: jumătate de clasă fizic, jumătate online. Decizia e la nivel de unitate de învățământ. Consiliul de Administrație propune un scenariu, Inspectoratul școlar și DSP vor aviza și Comitetul județean sau cel al municipiului București pentru situații de urgență va da acceptul. Am dat astfel autonomie locală.

Scenariul roșu se referă la faptul că toți elevii vor învăța online, ca la sfârșitul anului școlar anterior”, a transmis Monica Anisie la B1 TV.

Scenariile propuse de
Monica Anisie
Ministrul Educației, Monica Anisie, a venit cu trei scenarii. Unul în care toți elevii merg fizic la școală, altul în care toți copiii învață de acasă și unul hibrid, în care o parte dintre elevi se deplasează fizic în clase, iar o parte participă la școala online prin rotație.

„Văzând situația epidemiologică la momentul acesta, care este o situație destul de gravă, cred că cel mai probabil scenariul acesta hibrid ar putea fi pus în practică, numai că trebuie să ne pronunțăm asupra acestor scenarii doar în momentul, în care vom ști exact cum va evolua situația epidemiologică. În spațiul public nu mai sunt respectate normele de prevenire și combaterea îmbolnăvirilor. De aceea, aș face un apel către populație să respecte distanțarea fizică, să poarte mască și în felul acesta să ne protejăm cu toții, să nu ajungem să ne îmbolnăvim.

După cum bine se știe, există un grup de lucru la nivelul Ministerul Educației, dar și la nivel guvernamental. Suntem miniștrii care facem parte dintr-un grup de lucru interministerial, tocmai pentru a lua cea mai bună decizie, în momentul în care, repet, vorbim despre evoluția situației epidemiologice. Deci în momentul în care avem o viziune clară asupra acestei evoluții, vom putea să facem și un anunț în acest sens. Aș vrea însă să precizez un lucru foarte important. În cadrul grupurilor de lucru au fost propuneri referitoare la descentralizarea deciziei cu privire la modul în care unitatea de învățământ ar putea să aleagă unul dintre acele scenarii pe care noi le punem la dispoziție. De ce a fost această propunere? Tocmai pentru că a existat dintotdeauna această posibilitate de a suspenda cursurile în anumite situații.

De exemplu, în cazul în care era viscol afară, unitatea de învățământ anunța Inspectoratul Școlar că se suspendă cursurile pe o anumită perioadă de timp. Deci a a existat și înainte această posibilitate a descentralizării deciziei, și inspectoratele școlare, asociațiile de părinți au solicitat o astfel de posibilitate de a alege școala unul dintre scenariile pe care Ministerul Educației îl lucrează.

Încercăm să luăm această decizie cât mai repede posibil. Vom lua o decizie în foarte scurt timp și vom prezenta acesta trei scenarii, la care se lucrează împreună cu Ministerul Sănătății. Cheia este de fapt la Ministerul Sănătății, care trebuie să ne spună cum anume să revenim la școală în siguranță. Copiii trebuie și profesorii trebuie să rămână sănătoși”, a dezvăluit Anisie, conform Radio România Actualități.

Citit 6085 ori Ultima modificare Vineri, 28 August 2020 12:47