Miercuri, 03 Iulie 2019 00:00

Atenţionare METEO: După caniculă vin PLOILE

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de ploi pentru aproape jumătate din ţară, fiind vizate cea mai mare parte a Moldovei, Maramureşul, Crişana şi Transilvania. În restul ţării este caniculă.

 Potrivit ANM, în cea mai mare parte a Moldovei, în Maramureş, nordul Crişanei şi local în Transilvania, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări temporar puternice ale vântului, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp.

Codul galben este valabil până la ora 23.00

În acelaşi timp, vremea va fi caniculară şi disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a ţării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar în zonele de câmpie şi podiş se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35 - 37 de grade.

„Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere, îndeosebi după-amiaza şi în prima parte a nopţii în nordul, nord-estul şi local în centrul ţării, unde vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 35...40 l/mp”, spun meteorologii.

Pentru ziua de miercuri, meteorologii anunţă instabilitate atmosferică temporar accentuată, mai ales după-amiaza şi noaptea, la început în nord-est şi în centru, precum şi în zonele montane şi submontane, apoi cu precădere în sud şi sud-est.

În Sudul României, miercuri după-amiaza, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării şi disconfortul termic se va menţine accentuat.

Citit 10501 ori