Miercuri, 25 Noiembrie 2020 00:00

Când se întorc elevii la școală, de fapt. Ministerul Educației a făcut anunțul momentului

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit unui oficial al Minsterului Educației, copiii s-ar putea întoarce la școală începând cu cel de-al doilea semestru al acestui an școlar, în funcție de evoluția situației epidemiologice.

Când se întorc elevii la școală, de fapt

Această apreciere îi aparține lui Sorin Ion, noul secretarul de stat din Ministerul Educației Naționale, care este responsabil cu învățământul preuniversitar. Conform spuselor sale, revenirea la școală a elevilor este luată în considerare și pentru organizarea examenelor de Bacalaureat și Evaluarea Națională de anul viitor. Acest nou secretar de stat a fost numit în funcție după demisia Luminiței Barcari.

„La acest moment, nu s-au pus în discuție examenele, asta și din cauză că sperăm ca lucrurile să se îndrepte în semestrul II și să se facă școala față în față. O schimbare ar însemna să dăm examene în sistem online, ceea ce e extrem de greu. Poate că nici nu ar trebui să luăm în calcul alt mod decât școala față în față. Și să nu uităm că anul trecut am organizat în condiții excelente examenele, tot în condiții de pandemie“, a declarat Sorin Ion, pentru edupedu.ro.

În atare context, noul secretar de stat din Ministerul Educației a precizat că programele școlare pentru liceu sunt prioritatea Ministerului Educației în acest moment. Ele sunt în curs de finalizare și foarte curând urmează a fi publicate spre o consultare publică.

„Programele școlare pentru liceu reprezintă prioritatea Ministerului Educației în acest moment și ne aflăm cu ele aproape de finalizare. Cred că foarte curând ele vor fi publicate. Sunt mai multe variante“, a mai precizat noul secretar de stat.

De altfel, Ministerul Educației va trebui să aplice, începând cu anul școlar 2021-2022, o nouă programă școlară la liceu. Această înnoire curriculară a ajuns până în prezent la nivelul clasei a VIII-a, iar modificările în curricula de liceu trebuie să fie operată cât mai curând, întrucât materiile pe care elevii vor fi nevoiți să le studieze la liceu trebuie să fie în concordanță cu ceea ce știu din gimnaziu. Până la ora actuală însă, cu un an înainte de aplicare, proiectele de programe școlare nu au fost lansate în dezbatere publică. Conform sursei mai sus citate, probabil, noile programe școlare vor fi publicate undeva după perioada alegerilor parlamentare din data de 6 decembrie 2020. Pandemia de coronavirus a dus la impunerea unor noi restricții, astfel că școlile funcționează, în acest moment, doar în scenariul roșu, adică exclusiv online.

Citit 5293 ori