Luni, 07 Ianuarie 2019 21:26

Ce nutrețuri se pot folosi în creșterea și îngrășarea porcilor?- Dr. Săndel Tudosie - partea II

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Suculentele sunt nutrețuri voluminoase, cu un conținut mare de apă, de 70-90 %. Cel mai mult folosite în hrana porcilor sunt sfecla furajeră, cartofii, nutrețurile verzi, morcovii, etc.

Sfecla furajeră se recomandă în hrana porcilor. Este gustoasă nu necesită preparare ( se dă în stare crudă ) și se conservă cu ușurință peste iarnă. Se dă în hrana tuturor categoriilor de porci , dar în special scroafelor în lactație, cărora le stimulează secreția laptelui. Cartofii sunt un nutreț economic în hrana porcilor. Se administrează fierție și amestecați cu nutrețuri concentrate, fiind mai gustoși și mai ușor de digerat. Apa în care se fierb trebuie să se arunce, ea conținând o substanță toxică ( solanina ). Nutrețurile verzi ( pășunea și culturile de cereale și leguminoase în amestec), datorită conținutului ridicat de apă ( 70-90% ) și procentului mare de celuloză,  au o valoare hrănitoare mai mică, însă prin proteinele, sărurile minerale și vitaminele pe care le conțin, ele pot corecta deficiențele alimentației cu cereale, asigurând sănătatea animalelor. Nutrețurile de origine animală care se produc în țara noastră sunt subprodusele de la prelucrarea laptelui ( laptele ecremat, tras sau smântânit, zerul și zara) și subprodusele de la industria cărnii și peștelui, care se folosesc sub formă de făinuri.

Ele sunt cele mai portrivite nutrețuri proteice pentru completarea rației porcilor hrăniți cu cereale, cunoscut fiind că acestea fiind sărace în proteină. Proporțiile în care pot fi introduse în hrană nu trebuie să depășească 10% din valoarea nutritivă a rației. 

Fânurile de leguminoase ( lucernă, trifoi, sparcetă ) sunt folositoare în hrana porcilor și în special în perioada de iarnă când constituie sursă de vitamine. Un fân valoros se obține când se face recoltarea plantelor în stadiul de îmbobocire, cantitatea de celuloză fiind redusă, iar vitaminele, substanțele minerale și proteinele fiind în cantitatea cea mai mare.

Fânurile se dau sub formă de făină sau tocate mărunt,în amestec cu uruieli. Sub formă tocată se administrează după ce a fost supuse opăririi.Rezidurile industriale se obțin în urma prelucrării diferitelor produse vegetale: cereale, leguminoase, oleaginoase, cartofii, sfeclă, etc. , mai des folosite fiind reziduurile de la mori (tărâțele de grâu, porumb, orz, praful alb de moară etc. ).

Dintre reziduurile de la mori, cel mai folosie sunt tărâțele, în special tărâțele de grâu. Acestea au un conținut mai bogat în substanțe minerale ( fosfor) și vitamina B decât boabele de grâu, și proteină de calitate mai bună ca prorumbului. Totuși, în rație nu trebuie să depășească 30% din cantitatea de concentrate, datorită conținutului ridicat de celuloză ( 9-10% ).

Dă bune rezultate în hrănirea tineretului porcin, a scroafelor gestante și în lactație. Șroturile reprezintă un nutreț proteic folosit mult în alimentația porcinelor de toate categoriile. Cel mai des folosite sunt șroturile de floarea –soarelui care se pot da în rație într-o proporție de până la 30% din cantitatea de concentrate. Nu este indicat să se administreze în cantități mari în hrana porcilor la îngrășat, întrucât produc o slănină de consistență moale. Borhoturile se dau sub formă uscată și în special porcilor la îngrășat; fiind sărace în săruri minerale și proteine, trebuie avut grije să se asigure echilibrul rației, fie prin pășune, fie cu fân vitaminos. Se dau în amestec cu uruieli, până la 20% din valoarea nutritivă a rației.

Citit 4093 ori Ultima modificare Marți, 08 Ianuarie 2019 19:42