Joi, 07 Iulie 2022 09:43

Ce se va întâmpla cu compensarea de 50 de bani la combustibil

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ordonanța privind reducerea cu 50 de bani a prețului la carburanţi se aplică de la 1 iulie, iarmecanismul va fi aplicat pe o perioadă de cel puţin trei luni, spun oficialii Coaliţiei. 

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că guvernanţii se gândesc să prelungească compensarea preţurilor carburanţilor, dacă măsura va funcţiona bine în cele trei luni. Stroe a subliniat că România are carburanţi ieftini, comparativ cu alte ţări europene. 

Ionuţ Stroe a declarat, duminică seară, la Digi24, că este nevoie de măsuri de scurtă durată în contextul crizelor din această perioadă. 

„Dacă cineva în lumea acesta ar fi putut să evalueze evoluţia preţurilor în contextul inflaţiei galopante, în contextul unui război care se derulează, în contextul embargoului de importuri asupra ţiţeiului şi multe alte crize suprapuse, lucrurile ar fi fost foarte simple. Din păcate, în momentul de faţă vorbim de scenarii de scurtă durată, de asta şi termenul de 3 luni de evaluare a acestei măsuri (compensarea carburanţilor – n.r.) şi în contextul în care ea recurge bine şi apreciem şi salutăm efortul pe care îl fac producătorii şi distribuitorii de carburanţi, pentru că este un efort comun, atât Guvernul, cât şi ei fac un efort, în condiţiile în care trei luni va funcţiona, ne gândim, de ce nu, să prelungim această măsură”, a declarat Ionuţ Stroe.

Citit 1675 ori