Miercuri, 30 Ianuarie 2019 18:15

Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)


Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2019 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie - 31 decembrie 2018 (trim. IV al anului 2018).

Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursarea diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,7385 lei/litru.

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:a) documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;b) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicit acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9;c) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;d) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de accord pentru finanțare;e) adeverință în original de la Registrul agricol, cu suprafețele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de accord pentru finanțare;f) adeverință în original de la Direcția pentru agricultură județeană, pentru suprafețele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de accord pentru finanțare.Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

a) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicit acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;

b) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;

c) situația privind calculul efectivului rulat / efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medical împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare; 

d) copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;

e) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de accord pentru finanțare.Pentru sectorul înbunătățiri funciare, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

a) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicit acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;

b) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;

c) situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;

d) copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către orice furnizor de apă de irigații;e) situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicit ajutorul de stat;

f) copie a documentelor de identitateși/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de accord pentru finanțare;

g) dovadă cont trezorerie dacă au intervenit modificari ale coordonatelor bancare față de cererea inițială.Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnatură și vor purta sintagma “conform cu originalul”.

Citit 2127 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Ianuarie 2019 18:22