Joi, 30 Mai 2019 03:00

Dăncilă: Binenţeles că Mircea Geoană şi alţi colegi care vor să vină alături de PSD vor avea loc

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premierul Viorica Dăncilă, care deţine actualmente şi funcţia de preşedinte interimar PSD, a anunţat că nu are o alianţă cu Pro România. „Nu avem o alianţă cu Pro România, nu am discutat cu domnul Victor Ponta, deci nu am ce să spun în momentul în care nu am discutat”.

Viorica Dăncilă a spus însă că îi aşteaptă în partid pe toţi cei care au rămas „cu sufletul alături de PSD”.

„Faptul că vrem să deschidem larg porţile şi cei care vor să vină alături de noi vor fi întotdeauna bineveniţi. Binenţeles că şi Mircea Geoanaă şi alţi colegi care vor să vină alături de PSD vor avea loc. Eu îmi doresc toţi oamenii de bună credinţă şi care chiar dacă au plecat din varii motive sufletul lor a rămas tot alături de social democraţi”, a declarat preşedintele interimar PSD.

În noiembrie 2011, Mircea Geoană a fost exclus din PSD.

Mircea Geoană: Planurile mele imediate nu includ revenirea în politica militantă

Fostul lider social-democrat Mircea Geoană a precizat miercuri că ”planurile mele imediate nu includ revenirea în politica militantă”, după ce preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, a afirmat că atât el, cât şi alţi fosti social-democraţi ”vor avea loc” în această formaţiune politică.

”Inima mea va rămâne întotdeauna fidelă social democraţiei, ideilor progresiste şi valorilor democratice europene. Înţeleg şi încurajez nevoia PSD de a depăşi o perioada grea care, netratată cu curaj şi responsabilitate, are potenţialul de a pune sub semnul întrebării soarta acestui mare partid românesc. Rămân alături de foştii mei colegi şi colege, însă planurile mele imediate nu includ revenirea în politica militantă”, a scris pe Facebook Mircea Geoană.

Preşedintele interimar PSD.Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, la Parlament, că atât Mircea Geoană, exclus din PSD în 2011, cât şi alţi colegi care vor să vină alături de PSD vor avea loc în formaţiune, precizând că ea îşi doreşte alături toţi oamenii de bună credinţă.

Ciolacu, propunerea PSD la Camera Deputaţilor: Vom recunoaşte grupul Pro România

Marcel Ciolacu, propunerea PSD pentru şefia Camerei Deputaţilor, a declarat miercuri dimineaţa că trebuie recunoscut grupul Pro România în Parlament, acesta nefiind primul social democrat ce vorbeşte, după condamnarea lui Liviu Dragnea, de dialog şi deschidere faţă de partidul lui Victor Ponta.

“Primul lucru pe care-l doresc, alături de doamna prim-ministru, este să intrăm într-o normalitate, şi să recunoştem nişte evidenţe. Cum am recunoscut, şi doamna prim-ministru şi preşedinte interimar a recunoscut votul oamenilor şi încercăm să vedem ce s-a întâmplat, categoric că şi la Camera Deputaţilor o să recunoaştem şi grupul Pro România, care există”, a declarat Marcel Ciolacu.

Şi Gabriela Firea, numită marţi seara preşedinte interimar PSD Bucureşti, a chemat înapoi în partid foşti social democraţi excluşi, după ce l-au criticat pe Liviu Dragnea. Printre aceştia se numără şi Marian Neacşu sau Adrian Ţuţuianu.

Citit 10817 ori