Sâmbătă, 13 Iulie 2019 00:00

Deficitul bugetar pe primele 5 luni dublu fata de 2018 (prima parte)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Toată lumea se împrumută, toate guvernele țărilor se împrumută. Problema de fond este că ei chiar cheltuie cu cap acești bani. Sigur și asta e o poveste. Vedeți, PIB-ul global este undeva la 80 mii de miliarde $ dar datoriile statelor lumii după ultimul raport al FMI de 164 mii miliarde, dublu, nu o să putem rostogolii la infinit aceste datorii și aceste baloane de săpun o să facă „poc”, criza bate la ușă dar noi ne îmbătăm cu apă rece și o să curgă ceva vreme dar nu petru cel mult timp... și vina criza și o să ne găsească criza precum ne-a găsit și în 2009-2010 cu visteria goală.

Nu am scăpat nici în 2009-2010 decât cu asumarea unor costuri și sacrificii. Parafrazând spusele celor doi miniștri Budăi și Teodorovici, da, într-adevăr toată lumea se împrumută, noi avem o pondere relativ mică, undeva 34,9 hai să spunem 35% ponderea datoriei statului în PIB, comparativ cu o media la nivelul UE de 83%, deci e încă loc. Am ajuns la 100 miliarde euro, plecând în ’90 de la 0, vă aduceți aminte, chiar aveam 3,2 miliarde $ creanță externă de la țările prietene, în special din Orientul Mijlociu. Ne împrumută ca să dăm în continuare pomeni, aici e problema.

În ’92 noi aveam în jur de 200 Km de autostradă, China avea tot în jur de 200 Km, astăzi China are 91000 Km, a surclasat și Statele Unite. Noi am făcut în jur de vreo 450 Km. Dacă am fi dat vreo 10 milioane euro pe Km de autostradă ar fi trebuit să avem 2000 Km de autostradă și avem 450. Banii s-au dus în special în pomeni, în indemnizații în salarii, în pensii. Numai în ultimii 3 ani de zile am crezut cu 73 miliarde de lei cheltuielile de personal și asistență socială. 73 miliarde de lei înseamnă 15 miliarde de euro, înseamnă 14 autostrăzi Pitești-Sibiu sau 13 autostrăzi Comarnic-Brașov. Am crescut foarte mult, nesustenabil de mult. Cred că suntem singura țară din lume care își plătește mai bine bugetarii, avem un salariu mediu brut în sectorul pubic de 705 euro față de 345 de euro în sectorul privat. Toate acele propuneri pe care le-am prezentat premierului apar una câte una, ceea ce pe mine mă bucură. Nu am orgolii în ceeace ce privește paternitatea unor idei.

Anul trecut ne-am împrumutat de vreo 73 miliarde de lei, anul ăsta cam tot pe-aici...

În urmă cu mai puțin de 3 ani randamentul titlurilor de stat era în jur de 3. Acum ne împrumută cu peste 5%. Este un paradis al băncilor, al investitorilor, să vină să plaseze bani...

Numai anul trecut în contul datoriei publice România a plătit 3 miliarde de euro dobândă în fiecare an. Sunt niște angajamente, niște promisiuni electorale asumate, care iată costă astăzi. Din păcate ANAF-ul nu ține pasul cu creșterea economică, avem o problemă reală la colectare, cel mai mic grad al veniturilor bugetare în PIB din Europa sub 30%, avem un plan al colectării anul ăsta de 341 miliarde de lei cu 46 de miliarde de lei mai mare decât anul trecut dar nu este realist pentru că ANAF rămâne în continuare instituție anantonică și în primul rând neinformatizată.

Trebuie din temelii reformată această intituție vitală pentru România. România se confruntă în fiecare an cu 16 miliarde de euro evaziune fiscală, o dimensiune apocaliptică.

Au trebuit să treacă fix 19 ani ca să putem implemanta o ordonanță prin care obligam operatorii economici la conectarea caselor de marcat cu registrele electronice la serverele ANAF. Prima ordonanță a fost dată în 1999 – ordonanța 28/1999 și a fost implementată cu 1 octombrie 2018 grație doamnei Viorica Dăncilă, după ce a fost mereu amânată.

Noi în fiecare an ca să ne putem asuma cât de cât aceste angajamente electorale dând salarii mai mari, indemnizații de șomaj, de handicap, de pensii, etc și mai ales pensii speciale, sacrificăm investițiile pentru că nu colectăm suficient de la ANAF, avem tot timpul restanțe și sacrificăm investițiile

Deputat Av.Dr. Remus Borza

Citit 10439 ori