Joi, 30 Ianuarie 2020 00:00

Deputații au votat eliminarea pensiilor speciale

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputații au votat pentru eliminarea pensiilor speciale. Au fost 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri.

Premierul Ludovic Orban a spus, înaintea votului că proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale nu este asumat de guvern și că preferă ca inițiativa să fie adoptată de Parlament, pentru ca mai apoi să fie „corectată” de Guvern.

El a precizat că PNL nu vrea eliminarea indemnizațiilor sportivilor și ale oamenilor de cultură, propunere făcută de social-democratul Adrian Solomon și aprobată în comisia de muncă.

„Avem și noi motive, din cauza faptului că domnul Solomon a introdus și eliminarea unor categorii de venituri asimilate în mod forțat pensiilor speciale pe care noi am vrea să le păstram, cum sunt de exemplu pensiile sportivilor cu rezultate bune la competiții sau indemnizațiile de merit de care beneficiază oamenii de cultură. Noi nu am avut intenția de a sista acordarea acestor drepturi”, a spus Orban.

Majoritatea partidelor susțin eliminarea pensiilor speciale. Proiectul care este dezbătut astăzi și care va ajunge la vot final este cel elaborat de PNL, care ar elimina toate pensiile speciale cu excepția celor ale militarilor, polițiștilor, angajațiilor din penitenciare și din serviciile speciale.

Sunt și parlamentari care spun că ar exista și variante mai bune pentru eliminarea acestor pensii. Parlamentarii Pro România, de exemplu, a anunțat că nu vor vota acest proiect și că ar fi preferabilă impozitarea pensiilor speciale.

Este un punct de vedere pe care îl împărtășesc și social-democrații, dar aceștia au anunțat că vor vota proiectul liberalilor.

Atât PSD, cât și Pro România susțin că proiectul pe care îl promovează PNL este neconstituțional. Ei spun că sunt probleme legate de eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați. Aceștia au protestat deja față de această măsură și spun că există deja decizii ale Curții Constituționale care asigură dreptul la această pensie.

USR susține un amendament care prevede plafonarea pensiilor pentru magistrați, astfel încât proiectul să fie constituțional. Ei spun însă că vor vota oricum proiectul și că vor cere și ca propunerea legislativă depusă de ei pe această temă să fie pusă pe ordinea de zi.

Sunt probleme legate și de pensiile speciale ale parlamentarilor. Această decizie ar trebui luată într-un plen reunit al Camerei Deputaților.

Peste 9000 de foști magistrați, grefieri, diplomați, piloți, parlamentari și angajați ai Curții de Conturi încasează, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice, pensii speciale. Asta pe lângă cei peste 150.000 de foști militari, angajați ai Ministerului de Interne sau ai serviciilor secrete care beneficiază de astfel de pensii de serviciu, dar care nu sunt vizați de proiectul aflat pe masa Parlamentului.

Sunt cazuri în care pensionarul nu a contribuit niciun leu cât timp a fost în activitate, însă a ajuns să încaseze zeci de mii de lei lunar.

Citit 7795 ori