Miercuri, 20 Martie 2019 02:00

Doi cetățeni albanezi depistați în timp ce încercau să intre ilegal pe teritoriul României

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița – I.T.P.F. Timişoara au depistat doi cetăţeni din Albania, care au încercat să intre ilegal în România, pe jos, pe la „frontiera verde”.* Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetăţenii albanezi fiind preluați de autorităţile de frontieră sârbe, în vederea continuării cercetărilor.

 În data de 14.03.2019, în jurul orei 12.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița, judeţul Timiş, au depistat în apropierea localității de frontieră Gaiu Mic, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, două persoane care se deplasau, pe jos, dinspre granița cu Serbia spre interiorul ţării. 

Imediat, colegii noștri au declanşat o acţiune specifică, persoanele în cauză fiind preluate şi conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni albanezi, în vârstă de 46 de ani, respectiv 57 de ani şi au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România deoarece doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei şi aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen. 

Cele două persoane au fost preluate de autoritățile de frontieră din statul vecin pentru continuarea cercetărilor, totodată fiind instituită măsura interzicerii intrării în țara noastră pe o perioadă de cinci ani. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Citit 2137 ori