Marți, 29 Ianuarie 2019 18:33

Klaus Iohannis compară PSD-ul cu partidul nazist din Germania lui Hitler

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Președintele Klaus Iohannis a lansat un atac extrem de dur la adresa PSD și a Guvernului. Președintele arată că sunt politicieni care vor ataca totul în jurul lor, planul final fiind acapararea statului român. El compară ceea ce se întâmplă în România cu ceea ce s-a întâmplat în Germania lui Hitler.

”Să nu uităm că, în numele unui așa-zis ideal suprem, schimbând legi și capturând instituții una câte una, s-a consolidat regimul nazist.
Percepția că politicienii, care reprezintă oamenii și interesele lor, au dreptul să calce în picioare adevăruri, să identifice dușmani, să dea vina pentru eșecurile lor pe diferite categorii de cetățeni reprezintă o filosofie toxică.
Astăzi, în tentativa lor nesăbuită de a se salva de justiție și de a-și prezerva puterea, unii politicieni învinuiesc magistrați, blamează multinaționalele viclene, cum zic ei, și diabolizează Uniunea Europeană, descrisă drept abuzivă și trufașă.
După cei arătați acum cu degetul, ar urma alții, apoi alții, și tot așa până când indistincția și căutarea continuă a vinovaților s-ar transforma în pretextul perfect pentru acapararea statului.
Îmi aduc aminte o frază din memoriile lui Hédi Fried, supraviețuitoare deportată la Auschwitz, din Sighetul aflat sub ocupație maghiară, și pe care am decorat-o acum trei ani: «Supraviețuiește numai cel care este conștient de ce se întâmplă. Nu folosește la nimic să închizi ochii».
Așadar, trecutul este un avertisment mereu actual, iar efortul de a-l înțelege nu este niciodată îndeajuns.”, a declarat Klaus Iohannis.

Citit 11450 ori