Miercuri, 22 Iulie 2020 17:01

Ludovic Orban, anunț privind deschiderea şcolilor în toamnă: ~Noi trebuie să fim pregătiţi pentru fiecare scenariu~

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ludovic Orban, premierul României, a vorbit luni seară despre deschiderea școlilor în toamnă. Șeful Guvernului spune că trebuie să fim pregătiți pentru fiecare scenariu posibil.

Orban a transmis la Digi24 că fost constituit un grup interministerial în care au fost pregătite mai multe scenarii pentru deschiderea şcolilor, în toamnă, dar consideră necesară reducerea numărului de elevi dintr-o clasă.

„Am constituit un grup interministerial în care am pregătit deschiderea şcolilor în funcţie de diferitele variante epidemiologice. Nu pot să spun acum. Dacă reducem numărul de cazuri şi riscul de infectare scade semnificativ, deschidem şcoala într-un fel, dacă va creşte numărul de cazuri, deschidem şcoala într-alt fel. Sunt variante, deschidem şcoala cu toţi copiii în clasă, deschiderea să o facă pe rând în clasă, online sau să se facă oricum şcoală, să finalizăm achiziţia tabletelor, pentru copiii care nu au acces la internet. Dar nu putem stabili acum. Noi trebuie să fim pregătiţi pentru fiecare scenariu. Eu sunt optimist în ceea ce priveşte evoluţia”, a explicat Ludovic Orban, la Digi 24, luni seara.

Premierul a mai adăugat că este evident că numărul elevilor dintr-o clasă trebuie redus nu numai din punct de vedere epidemiologic, ci şi din punct de vedere pedagogic. De asemenea, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că nu consideră, în acest moment, necesară amânarea alegerilor locale, la fel cum nu consideră necesară amânarea începerii anului şcolar.

„E clar că trebuie redus numărul de elevi în clasă, oricum aveam număr mare de elevi în clase, peste 30 în şcolile cu renume mai ales. Dar şi în alte şcoli, oricum avem număr mare de copii în clasă”, a mai transmis Orban.

Premierul Ludovic Orban a anunțat luni seară care vor fi condițiile în urma cărora va fi introdusă carantina la nivel local. Astfel, autoritățile vor fi obligate să introducă restricții zonale dacă se ajunge la peste 1.200 de noi infecții cu coronavirus pe zi, a explicat Orban, într-o emisiune televizată.

”Nu vrem să fim obligați să luăm măsuri”

”Obiectivul nostru este să nu luăm nicio măsură. Nu vrem să fim obligați să luăm măsuri. Dacă va crește numărul de persoane infectate să spun peste 1.200 deja ne apropiem de un grad de risc și putem ajunge în situația în care să fim obligați să luăm măsuri restrictive acolo unde există risc epidemiologic”, a spus Orban, în direct la Digi 24 Tv.

„În acest moment nu văd un motiv să nu putem organiza alegerile și ce este mai important, cred eu, să nu înceapă un an școlar. Dar vor începe cu anumite precauții, iar alegerile se vor desfășura cu anumite precauții într-un context pandemic de transmitere comunitară.

Avem scenarii și pentru o accelerare a numărului de cazuri, dar și pentru o conduită normală, dacă respectăm niște reguli și dacă în două - trei săptămâni o să vedem o cădere a acestei pante. De exemplu, vor fi doar o treime din elevii care merg, celelalte două treimi vor fi acasă, online și se vor roti aceste două treimi. Iar pentru alegeri ne vom gândi la mai multe zile, să avem un aflux de populație mai mic. Două zile ne gândim să luăm în calcul. Dar, în acest moment, avem scenariul ca pe 27 septembrie să se desfăşoare cu precauţii şi respectarea distanţării fizice, alegerile locale”, a declarat ministrul Sănătății.

Citit 6231 ori