Marți, 25 August 2020 09:17

Mare atenție! Se dau amenzi de până la 3000 de lei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Codul rutier în vigoare permite proprietarilor de autovehicule să monteze pe mașini orice tip de alarmă auto, dar și sisteme sonore antifurt, dar numai pe cele ce respectă anumite reguli. În caz contrar, amenzile pot ajunge și la 3000 de lei.

În primul rând, semnalul emis de dispozitivul de alarmă nu trebuie să fie mai lung de un minut.

În plus, intensitatea semnalului acustic nu trebuie să depășească un anumit prag fonic. Ce înseamnă asta: potrivit Ordinului Ministerului Sănătății nr. 536/1997, valoarea maximă a pragului fonic pentru apartamente, într-o cameră cu ferestrele închise, este de 35 de decibeli în timpul zilei și 25 de decibeli în timpul nopții (22:00 – 06:00).

Pe de altă parte, Regulamentul de aplicare a Codului rutier interzice alarmele auto extrem de sensibile, ce se declanșează chiar și la trecerea altei mașini. “Se interzice montarea pe vehicule a sistemelor sonore antifurt care se declanșează la trecerea, în imediată apropiere, a altui vehicul”, se subliniază în document.

Posesorii de mașini care încalcă aceste prevederi ale legislației rutiere riscă amenzi contravenționale din clasa a IV-a de sancțiuni, adică amenzi cuprinse între nouă și 20 de puncte-amendă. Ținând cont de faptul că, în acest an, punctul-amendă are valoarea de 145 de lei, amenzile pe care le-ar putea primi cei care utilizează o alarmă auto ce nu respectă regulile impuse de lege sunt cuprinse între 1.305 lei și 2.900 de lei.

Citit 5990 ori Ultima modificare Marți, 25 August 2020 09:19