Marți, 24 Septembrie 2019 00:00

Ministerul Finanţelor propune modificarea legislaţiei RCA

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un proiect al MInisterului Finanţelor propune modificarea RCA, printre măsuri fiind renunţarea la calculul tarifelor de primă de către ASF, precum şi eliminarea posibilităţii suspendării contractului RCA la cererea asiguratului.

Proiectul de modificare a Legii nr. 132/2017 are în vedere în principal modificări asupra modului de funcţionare a „asiguratului cu risc ridicat”. Întrucât Comisia Europeană consideră că prin actualul mod de funcţionare este îngrădită libertatea de tarifare prin impunerea unei prime calculate şi ofertate de către BAAR şi nu de către asigurătorul RCA, propunerea de modificare a legislaţiei are în vedere eliminarea obligaţiei Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat. Totodată, se are în vedere instituirea obligaţiilor BAAR de alocare a asiguratului cu risc ridicat conform politicilor şi procedurilor proprii, proceduri interne care stabilesc şi condiţiile de încheiere a asigurării, asumate de către toţi membrii BAAR, precum şi de stabilire a unor reguli de conduită aplicabile membrilor săi inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA în cazul asiguraţilor cu risc ridicat.

Documentul propune abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă.

O altă propune este eliminarea obligaţiei A.S.F. de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienţilor de majorare şi/sau corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, condiţii în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate.

Se propune abrogarea prevederilor referitoare la posibilitatea suspendării contractului RCA la cererea asiguratului având în vedere hotărârea CJUE din Cauza C80/2017 (Fundo de Garantia Automovel vs. Alina Juliana) care stabileşte faptul că obligaţia de asigurare este permanentă pe perioada în care vehiculul este înmatriculat/înregistrat, indiferent dacă există sau nu intenţia proprietarului de a utiliza acest vehiculul.

Se propune punerea în acord a prevederilor din cuprinsul Legii nr. 132/2017 ce reglementează modul de distribuire a contractelor RCA cu prevederile Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, acestea intrând în vigoare ulterior publicării legii RCA. Astfel, se reglementează la art.6 alin.(3), asumarea răspunderii pentru emiterea tuturor contractelor RCA indiferent de canalul de distribuţie utilizat, fie direct sau prin intermediarii de asigurări sau de asigurări auxiliare, definiţi conform Legii 236/2018.

Conform expunerii de motive, reprezentanţa permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a transmis în data de iulie 2018 statului român o scrisoare de informare cu privire la deschiderea de către Comisia Europeană a procedurii de punere în întârziere în cauza 2018/4075 având ca obiect legislaţia în vigoare în România referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane (RCA) şi posibila încălcare, prin unele dispoziţii conţinute în aceasta, a unor prevederi ale Directivei 2009/138/CE şi ale Directivei 2009/103/CE.

Citit 9008 ori