Miercuri, 27 Ianuarie 2021 08:02

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, vine cu noi informații privind redeschiderea școlilor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Educaţiei vine cu noi vești pentru elevi. Acesta a explicat luni cum se va face revenirea la şcoală dacă în 8 februarie are loc redeschiderea şcolilor. Potrivit acestuia, există trei scenarii în funcţie de care se va face organizarea cursurilor.

Este vorba despre scenariul verde, scenariul galben și scenariul roșu. În ciuda acestui lucru însă, ministrul precizează că își dorește ca școala să înceapă pe data de 8 februarie.

„Ne dorim ca școala să înceapă, conform celor anunțate, în 3 scenarii: scenariul verde (rata de infectare să fie sub 1 la mia de locuitori -toate școlile deschise), scenariul galben (între 1 și 3 la mia de locuitori rată de infectare – grădinițe, învățământ primar plus clasele VI-VIII și XII-XIII, de asemenea cu prezență fizică), și scenariul roșu (cu rata de infectare peste 3 la mie, dar nu mai mult de șase la mie, pentru că știm bine că la peste șase la mie intră în carantină întreaga localitate – vor merge fizic toți copiii de grădiniță și elevii din învățământul primar). Universitățile, beneficiind de autonomie universitară, vor lua propriile decizii”, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la Digi FM. 

Anunț major pentru elevi privind orele de curs

În ceea ce privește recuperarea orelor de curs, potrivit ministrului, profesorii care predau ore „remediale” şi „ore de consolidare” a materiei vor putea primi bani în plus.

„În interiorul acestor ore numite generic remediale se pot organiza şi ore de consolidare a materiei predate. În cazul în care un profesor a predat absolut tot, elevii au asimilat absolut tot ce a predat şi aceşti profesori vor avea dreptul să acceseze aceste ore de pregătire pentru consolidarea performanţei de data aceasta şi nu pentru recuperarea pierderilor.

Vor putea primi bani şi aceşti profesori (n.r. care consolidează materia)”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Totodată, ministrul Educaţiei a subliniat faptul că acţiunile de recuperare necesită frecvenţă fizică în şcoală, „iar cei care sunt în scenariul galben şi roşu nu vin toate clasele cu prezenţă fizică în şcoală”.

„Nu este obligatoriu ca toţi cei care se află în situaţie de risc cu privire la neîncheierea situaţiei şcolare pe semestrul I să participe la toate cele 16 săptămâni. Aceste pachet de cinci ore pe săptămână vreme de 16 săptămâni poate fi partajat, divizat pentru mai multe grupuri de elevi – două, trei, patru. Numărul de ore remediale va fi stabilit de evaluările pe care fiecare profesor le va face. 

Pachetul de cinci ore săptămânal poate fi organizat în funcţie de decizia profesorului luată împreună cu elevii şi cu consultarea părinţilor. Ministerul Educaţiei susţine absolut orice variantă”, a explicat Sorin Cîmpeanu. 

Premierul Florin Cîţu a reiterat luni că decizia privind redeschiderea școlilor va fi luată pe 2 februarie. Acesta a menționat că doreşte ca școlile să fie redeschise, însă contează care este situaţia din punct de vedere al sănătăţii. „Pentru că nu pot fi relaxate prea mult condiţiile şi apoi să fie o presiune pe sistemul de sănătate”, a precizat Cîțu.

„Noi am spus, şi preşedintele României a spus, că vom lua o decizie fermă pe 2 februarie. Urmărim până în acel moment ce se întâmplă cu situaţia epidemiologică din România, dacă avem o înrăutăţirea situaţiei. Vom lua o decizie pe 2 februarie. Personal, bineînţeles că vreau, ca toată lumea, să fie deschise școlile, şi economia să fie deschisă, dar nu contează ce vreau eu, contează care este situaţia din punct de vedere al sănătăţii, pentru că nu putem să relaxăm prea mult condiţiile şi apoi să avem o presiune pe sistemul de sănătate”, a afirmat Florin Cîţu la Parlament, înaintea şedinţei liderilor coaliţiei de guvernare. 

În opinia lui Cîţu, campania de vaccinare ar putea permite relaxarea condiţiilor în perioada următoare.

„Repet, cu o campanie de vaccinare care merge bine în România, în ciuda tuturor criticilor, putem să gândim că în perioada următoare vom relaxa aceste condiţii”, a spus Cîţu. 

Propunerea PSD privind redeschiderea școlilor

„PSD face o opoziţie constructivă, vine cu proiecte, nu venim cu scandal, venim cu soluţii şi ne aşteptăm ca ele să fie implementate. Sper ca cele discutate, agreate să fie implementate. Bugetul pentru educaţie trebuie extins şi Planul Naţional de Rezilienţă să cuprindă alocări adecvate. (…) Din discuţia purtată am ajuns amândoi la un acord, că trebuie să avem această creştere a bugetului. De cealaltă parte, cred că există un acord pe necesitatea de a redeschide școlile de îndată şi de a pregăti în mod detaliat acest proces”, a afirmat Negrescu, la o conferinţă de presă.

Citit 4291 ori